Publicat: joi 21.03.2019

Primăriile din județ au primit joi, prin hotărâre de consiliul județean, sumele defalcate care le revin din taxa pe valoarea adăugată. Orașele au primit între 1 și 7 milioane de lei, în timp ce, pentru comune, sumele calculate de Finanțele Publice sunt între 670.000 de lei și peste 5 milioane de lei.
„Conform bugetului de stat pe anul 2019, cotele defalcate și taxa pe valoare adăugată care va fi repartizată UAT-urilor se fac în baza unei consultări cu primăriile, pe care am avut-o ieri (miercuri n.r.), printr-o formulă stabilită prin lege de Finanțele Publice. Noi astăzi (joi n.r.) n-am făcut decât să aprobăm aceste sume, într-o ședință de consiliu județean”, a explicat Marius Oprescu, președintele Consiliului Județean.
Consiliul Județean așteaptă ca fiecare primărie să centralizeze cheltuielile, pentru a emite o nouă hotărâre cu sumele de care are nevoie fiecare localitate pentru funcționare.
„Din banii pe care îi avem la dispoziție la Consiliul Județean vom încerca să echilibrăm localitățile care nu au buget de funcționare. Practic, noi într-o ședință de consiliul județean, când vom avea gata toate datele și vom ști exact fiecare primărie ce bani și ce cheltuieli are, vom încerca să compensăm aceste cheltuieli, astfel încât la început de an toate primăriile să aibă buget de funcționare”, a mai spus Marius Oprescu.

Autor articol: Simona Vîrban 347 vizualizari
Comenteaza si tu articolul:
Nume*
Comentariu*
 
Introduceti codul din imagine*
 
 
Vrajeala.
vineri 22.03.2019 06:15
Dau tot la cine stiu ei. Astea sunt de forma sa nu se spuna ca nu s-au facut astfel de intruniri. De ce credeti ca e judetul Olt atat de prapadit?
Adauga un anunt
Ai un anunt si nu stii unde sa il publici ?
 
Eveniment de intrebat
Care este bugetul alocat de Primăria Slatina pentru organizarea Concursului Naţional al Copiilor „Căluşul Românesc”?

80.000 de lei

Publicitate
  
 
 

Barfe, zvonuri si cancan-uri
Barfe, zvonuri si cancan-uri
Prima pagina in format PDF

Ai o stire ? Sesizeaza-ne

Trimite-ne stirea ta la adresa redactia@evdo.ro si poti deveni reporter pentru o zi.

 

Arhiva
TITLURILE EDITIEI DE AZI
Interviu
Actualitate
  • Evaluarea Naţională, susţinută de peste 3.000 de absolvenţi ai clasei VIII-a din Olt
  • „Tunurile” pe Asociaţia „Inițiativa pentru Justiție”. Procurori, cercetaţi disciplinar
  • Roșii oltenești, livrate cu succes în supermarketuri
  • Consiliul Județean continuă să investească în sănătatea oltenilor
  • Vreme caniculară până în noaptea de duminică spre luni
  • Politica
    Administratie
  • Spitalul Caracal va avea un ambulatoriu modern
  • Un nou sens giratoriu pe strada Ecaterina Teodoroiu din Slatina
  • Descoperiri arheologice importante pe un șantier din Slatina
  • Oraşul Drăgăneşti Olt va avea teren de fotbal cu nocturnă şi 500 de locuri pentru spectatori
  • Eveniment
  • Ofițerul de poliție Ionuț Sîrbu, adjunct al IPJ Olt
  • Mașini de poliție, implicate într-o tamponare în lanț la Balș. Agentul de poliție vinovat, amendat
  • Scafandri olteni, pe podiumul Campionatului de Înot din Argeș
  • Vâlcean prins cu droguri de polițiștii SCCO Olt, la Corabia. Bărbatul a fost arestat
  • Pompierii civili, în concurs
  • Social
  • Au început tratamentele fitosanitare și dezinsecția în Slatina
  • Sfaturi pentru consumatori, în zilele călduroase
  • ÎNTRERUPERI PROGRAMATE – JUDETUL OLT PENTRU DATA DE 20 IUNIE 2019
  • Pompierii au donat sânge pentru ajutorarea unor persoane aflate în suferinţă
  • Bilete la băi rămase disponibile
  • Editorial
    Sanatate
    Gura targului
    Cultura
  • Călușarii Oltului duc mai departe tradițiile românești
  • „Căluşul uneşte România!”, tema tabloului coregrafic din deschiderea Concursului Naţional „Căluşul Românesc” de la Slatina
  • Ancheta
    Advertorial
    © Eveniment de Olt. Toate drepturile rezervate. Textele şi fotografiile sunt proprietatea ziarului Eveniment de Olt şi nu pot fi folosite fără acordul ziarului.