27.2 C
Slatina
marți,16 aprilie,2024

Ultimele Articole

Încă trei focare de pestă porcină, confirmate în Olt

- Advertisement -

2020 vine cu noi focare de pestă porcină la nivelul județului Olt. Zilele acestea, specialiștii au confirmat prezența bolii în alte trei gospodării la Corabia, Gârcov și Cârlogani. Pentru a preîntâmpina răspândirea bolii toate animalele din exploatațiile respective au fost ucise, iar noi localități au fost incluse în zona de supraveghere.

Virusul pestei porcine africane afectează tot mai multe gospodării oltene. Pe de o parte unele focare sunt stinse, iar pe de altă parte apar altele noi. Cele mai recente au fost confirmate acum câteva zile, în trei exploatații non profesionale.

„Astăzi (vineri n.r.), Consiliului Local de Combatere a Bolilor, întrunit în cadrul Instituției Prefectului, au fost supuse spre aprobare planurile de măsuri privind combaterea pestei porcine africane, ca urmare a unor focare în gospodării ale populației din localitățile Corabia, Gârcov și Cârlogani. S-a confirmat câte un focar în fiecare localitate”, a declarat Venera Popa, purtătorul de cuvânt a Direcției Veterinare Olt.

Medicii veterinari au luat imediat măsuri pentru prevenirea răspândirii bolii. „În exploatațiile respective au fost ucise 16 capete de suine. De asemenea, gospodăriile au fost plasate sub supraveghere. Au fost efectuate operațiuni de dezinfecție a adăpostului, a curții, a tuturor materialelor care au intrat în contact cu adăpostul respectiv”, a mai declarant Venera Popa.

În total, din 2019 și până în prezent în Olt au fost confirmate 129 de focare de pestă porcină africană, iar la această dată 64 sunt active. Anul trecut, din cauza bolii, în patru localități oltene s-a luat decizia uciderii tuturor suinelor. Toți proprietarii de animale au fost despăgubiți de stat, însă deocamdată este interzisă repopularea cu porci.

Simona VÂRBAN

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți