-0.4 C
Slatina
sâmbătă,16 noiembrie,2024
spot_imgspot_img

Ultimele Articole

ISU Olt, raport in fata prefectului

- Advertisement -

Potrivit raportului prezentat de colonelul Vasile Fota, inspector sef adjunct al Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta Olt, la nivelul judetului nostru mesajele de avertizare si alarmare se transmit in mod obligatoriu, cu prioritate si gratuit, prin toate sistemele de telecomunicatii, posturile si retelele de radio si de televiziune (inclusiv prin satelit si cablu) care opereaza pe teritoriul judetului Olt, la solicitarea presedintelui comitetului pentru situatii de urgenta (prefect, primar). Astfel, pentru alarmarea populatiei sunt instalate sase centrale de alarmare electrice in municipiul Slatina si Caracal si orasele Bals si Draganesti-Olt, pentru actionarea centralizata a sirenelor electrice; o centrala de alarmare electronica – instalata la dispeceratul I.S.U.J.Olt pentru actionarea sirenelor electronice de pe teritoriul judetului; o centrala de alarmare electronica – instalata la dispeceratul S.C.Hidroelectrica S.A., sucursala Hidrocentrale Slatina, pentru actionarea centralizata a sirenelor electronice instalate in localitatile care pot fi afectate in cazul accidentelor la barajele hidrotehnice de pe raul Olt; 250 sirene de alarmare de diferite tipuri si puteri.
Avantajul judetului Olt este ca alarmarea populatiei se executa in proportie de aproximativ 60% din localitati cu cele 73 sirene electronice moderne, de ultima generatie, care fata de sirenele electrice au posibilitatea de transmitere a mesajelor vocale in direct sau preinregistrat si au posibilitatea de a functiona si in cazul intreruperii energiei electrice pentru ca sunt alimentate de la acumulatori, a precizat colonelul Vasile Fota.
Tot pe linia instiintarii – alarmarii in situatii de urgenta, judetul Olt este implicat in proiectul finantat din fonduri externe Managementul situatiilor de urgenta provocate de evenimentele hidro-meteorologice periculoase si de calitate a mediului, proiect derulat in cadrul Programului C.B.C. Romania-Bulgaria 2007-2013 – Axa 2, prin care se urmareste realizarea unui sistem modern pentru managementul dezastrelor, instalarea a noua sirene electronice in localitatile din sudul judetului (riverane fluviului Dunarea) si interconectarea acestora in centrala de alarmare din dispeceratul I.S.U. Olt, proiect care va fi finalizat pana la sfarsitul acestui an.
in ceea ce priveste programele de sprijinire a serviciilor voluntare si private pentru situatii de urgenta, in judetul Olt, la nivelul municipiilor, oraselor si comunelor sunt constituite un numar de 112 Servicii Voluntare pentru Situatii de Urgenta in care sunt incadrate 4151 de persoane, dintre care 76 personal angajat si 4075 personal voluntar (701 fiind specialisti ai compartimentului de prevenire). Dintre acestea, 12 servicii sunt dotate cu autospeciale de interventie: Draganesti-Olt, Corabia, Stoicanesti, Bucinisu, Iancu Jianu, Izbiceni, Radomiresti, Rusanesti, Spineni, Tia Mare si Valeni. Referitor la serviciile private pentru situatii de urgenta, acestea sunt constituite la sapte operatori economici, din care trei au activitatea intrerupta temporar sau au fost desfiintate.

Autospeciale depasite
Tot in cadrul sedintei de marti, colonelul Vasile Fota a vorbit despre problemele si necesitatile cu care se confrunta ISU Olt. Printre cele mai importante se numara: lipsa prevederii si/sau asigurarii bugetelor necesare desfasurarii activitatilor specifice in domeniul situatiilor de urgenta ; necesitatea inlocuirii tuturor autospecialelor de interventie cu norma de functionare indeplinita ; necesitatea inlocuirii sau completarii unor accesorii si echipamente din dotarea autospecialelor de interventie. La toate cele 12 primarii unde sunt autospeciale de stingere a incendiilor acestea au o vechime foarte mare. Sunt depasite din toate punctele de vedere. Ele au ramas inmatriculate cu vechile numere iar acum sunt foarte greu de inmatriculat. Doar cei de la Iancu Jianu au reusit inmatricularea uneia. Am beneficiat de intelegerea politiei iar autospecialele respective pot participa la stingerea incendiilor din localitatile respective, insa, daca se intampla un accident ori altceva, acest lucru constituie infractiune, a mai precizat colonelul Vasile Fota.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți