Potrivit unui comunicat de presa al institutiei, pana in prezent, un numar de 700 de femei din mediul rural au finalizat un curs de calificare in meseriile lucrator in comert, patiser, manichiurist sau lucrator la fabricarea conservelor din legume si fructe. Alte 500 de femei inscrise in a patra etapa de organizare a cursurilor vor sustine in luna noiembrie examenele finale de calificare in meseriile lucrator in comert, patiser, manichiurist, pedichiurist, lucrator la fabicarea conservelor din legume si fructe, si ingrijitor copii. Cursurile se desfasoara in judetele Arges, Galati. Timis, Dolj, Dambovita, Olt, Sibiu, Ilfov, Valcea, Teleorman, Buzau si Vrancea.
De asemenea, in luna octombrie s-au incheiat inscrierile la cursurile de initiere in competente informatice, unde aproximativ 100 de femei din Dambovita si Olt si-au manifestat interesul de a participa la un program de formare ce va dura minim 60 de ore, si la finalul caruia vor primi certificate de absolvire acreditate. Cursantele vor dobandi informatii de baza privind utilizarea procesorului de text si utilizarea unor mijloace moderne de comunicare.
Proiectul E-word (Empowering Woman for Rural Development), Emanciparea Femeilor pentru Dezvoltare Rurala, Emancipare, Ocuparea fortei de Munca, Antreprenoriat, se va implementa de Federatia Agrostar pana in 2013; proiectul este co-finantat din Fondul Social European, prin Programul Operational Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane, al carui obiectiv general vizeaza promovarea femeilor din mediul rural pe piata muncii, si cresterea ratei de ocupare in randul acestei categorii de populatie, prin asigurarea accesului la servicii specializate de formare, informare si consiliere profesionala.