Casa Corpului Didactic Olt demareaza de la sfarsitul acestei saptamani o noua serie de cursuri de formare continua a cadrelor didactice din judet, avizate de Ministerul Educatiei Nationale. Cursurile sunt programate sa se desfasoare in perioada 22 februarie – 2 martie, in doua locatii din judet – Slatina si Corabia. Dascalii vor putea opta pentru Tehnici de comunicare educationala (Slatina) si Dezvoltarea competentelor in domeniul educatiei parintilor (Corabia).
in urma cu o saptamana, institutia olteana a organizat evaluarea finala a cadrelor didactice care au participat in perioada 18 ianuarie – 7 februarie la programul Management educational si comunicare institutionala, acreditat de MEN. Scopul acreditarii cursului a fost acela de a furniza competente manageriale, in domeniul marketingului si comunicarii scolare si de a dezvolta gandirea strategica la nivelul cursantilor pentru a putea analiza si defini schimbarile ce au loc la nivelul organizatiilor, iar prin obiectivele cursului au fost urmarite dezvoltarea unor competente specifice, asociate statutului de manager – proiectarea, dezvoltarea, organizarea, implementarea si evaluarea, dezvoltarea si extinderea competentelor transversale privind rolurile sociale si dezvoltarea personala si profesionala, interactiunea si comunicarea cu mediul social si cu mediul pedagogic, asumarea de responsabilitati privind organizarea, conducerea si imbunatatirea performantei strategice a grupurilor profesionale, autocontrolul si analiza reflexiva a propriei activitati si consolidarea corpului de profesionisti activi in zona managementului la inalte standarde de calitate, a declarat Victor Tita, directorul CCD Olt.
Disciplinele cuprinse in curs au fost Management strategic, Managementul carierei didactice, Managementul calitatii, Marketing scolar si Comunicare institutionala.
Casa Corpului Didactic Olt urmareste formarea continua a cadrelor didactice si a personalului didactic auxiliar din judetul Olt si isi asuma rolul de centru de resurse si asistenta educationala si manageriala pentru cadrele didactice si didactice auxiliare din judet, devenind promotor al activitatilor de formare la nivel judetean si regional.
Serie noua de cursuri de formare continua pentru dascali la CCD Olt
- Advertisement -
- Advertisement -