- Advertisement -
Peste 1.300 de elevi de la clasele a V-a, a VI-a si a VII-a din cele 12 scoli slatinene au participat la aceasta editie a Disney Cup, desfasurata joi, si au incercat sa obtina cel mai bun punctaj din unitatea de invatamant pe care au reprezentat-o. Cursantii au avut la dispozitie 20 de minute pentru a rezolva testul care a continut 40 de intrebari tip grila din materiile studiate in anul de invatamant in care sunt inscrisi, iar cei mai buni 36 dintre ei au reusit sa castige excursia mult visata in Franta, aceasta urmand a avea loc in prima jumatate a lunii septembrie 2017. Ca si in ceilalti ani, printre castigatori s-au aflat elevi care au mai beneficiat de aceasta excursie la Disneyland si la Paris, de aceea organizatorii, respectiv reprezentantii Primariei municipiului Slatina, au decis sa acorde fiecaruia suma de 700 de lei.
Cate trei elevi, respectiv cate unul de la fiecare an de studiu, de la fiecare dintre cele 12 scoli slatinene, vor pleca in excursia din Franta, iar acestia sunt: Annelise Maria Cirnaru – clasa a V-a, Sebastian Briusor – clasa a VI-a, stefan Florea – clasa a VII-a (Colegiul National Vocational Nicolae Titulescu); Sandra Maria Predescu, Alexandru Ionut Moraru, Andreea Gratiela Minzala (Colegiul National Ion Minulescu); Erika Loredana Blaga, Radu Andrei Ungureanu, Andrei Alexandru (Colegiul National Radu Greceanu); Vlad Clipcea Steciuf, Creola Predescu, stefan Patulea (Liceul cu Program Sportiv); Andreea Elena Neagoe, Robert Gabriel Nicolae, Laurentiu Vasile (scoala Gimnaziala Nicolae Iorga); Denis Bimbirica, stefan Valentin Neacsu, George Adrian Calota (scoala Gimnaziala George Poboran); Diana Florina Furniga, Petruta Maria Ferariu, Cristian Florin Dumitru (scoala Gimnaziala nr. 1); Anca Gabriela Mereu, Gabriel Patrascu, Denis Costin Viespe (scoala Gimnaziala stefan Protopopescu); Matei Balsanu, Cosmin Din, Ana Maria Bobeica (scoala Gimnaziala Vlaicu Voda); Alexandra Untea, Adriana sugubetu, Vlad Coneschi (scoala Gimnaziala Eugen Ionescu); stefan Diaconescu, Alina Dinu Minca, Gabriela Rusu (scoala Gimnaziala nr. 3); Robert Tudorache, Cristina Predut, Mario Dune + Costina Tomescu – baraj (scoala Gimnaziala Constantin Brancoveanu).
Cheltuielile legate de excursia in Franta (ce va avea loc in prima jumatate a lunii septembrie) vor fi suportate de la bugetul local: transport, cazare, masa, vizita la obiective turistice, tur de oras, asigurari de sanatate. Suma alocata in acest an pentru organizarea excursiei se ridica la 220.000 lei. Elevii urmatori vor primi suma de 700 de lei (conform Regulamentului de organizare a concursului de cultura generala Disney Cup 2017 din HCL nr. 125/25.04.2017), deoarece au mai fost beneficiari ai excursiei in Franta in anii anteriori: Catalina Fratila – clasa a VII-a (scoala Gimnaziala <>, David Andrei Calin – clasa a VI-a (scoala Gimnaziala nr. 1), Ema Palastea – clasa a VII-a (scoala Gimnaziala nr. 3), Anastasia stefanescu – clasa a VII-a (scoala Gimnaziala <>), Ionut Nicolae – clasa a VII-a (scoala Gimnaziala <>), au precizat reprezentantii Primariei Slatina.
- Advertisement -
