Indiferent de provocările ultimei perioade, Primăria municipiului Slatina păstrează tradiția și inclusiv anul acesta, din fondurile asigurate prin bugetul local al localității, desfășoară a șaptea ediție a programului „Primul meu ghiozdan”.
„Încă de astăzi m-am asigurat de faptul că, luni, 13 septembrie fiecare copil din grupa 0 va fi așteptat în bancă, cu un ghiozdan complet echipat, oferit de Primăria municipiului Slatina. Am dorit în mod deosebit să continui acest proiect, tocmai prin prisma faptului că începutul grupei 0 (clasa pregătitoare n.r.), reprezintă o nouă etapă nediferențiată, pentru toți copiii independent de posibilitățile pe care micuții le au acasă”, a declarat Emil Moț, primarul municipiului Slatina.
În total, 740 de ghiozdane cu rechizite școlare au ajuns pe băncile micuților din clasele pregătitoare, care învață în unitățile de învățământ din Slatina. „Chiar în acest moment, un total de 740 de ghiozdane se află pe băncile școlilor din municipiul Slatina, dintre care 345 pentru fete și 395 pentru băieți. Vă doresc tuturor, în această nouă etapă, un început de drum plin de bucurie!”, mai spune edilul.
Sursa citată mai arată că fiecare ghiozdan este echipat cu un set de rechizite și este furnizat sub forma unui pachet care conține două caiete/48 file dictando; două caiete/48 file matematică; două caiete tip II; un bloc de desen; un set de acuarele 12 culori cu pensulă; un set de carioci 10 culori; un penar echipat cu un stilou cu rezerve, două creioane, o gumă de șters, o ascuțitoare; o felicitare personalizată; un orar personalizat.