Ion Vaduva a plecat in viata din localitatea olteana Barza, are 57 de ani si sufera, printre altele, de afectiuni psihice, desi coerenta cu care vorbeste nu o arata. De ani si ani casa lui este de natura institutionala, numarandu-se printre asistatii Centrului de ingrijire si Asistenta Sociala (CIAS) Slatina, dupa ce vreme indelungata camin i-a fost Centrul pentru Persoane Varstnice Falcoiu. Parasit de sotie, uitat de copii si, mai nou, si de frati, Ion isi traieste viata intre speranta si plans. Daca vorbeste de copii, plansul este si manifestarea mandriei parintesti. Daca vorbeste de fratii care nu-l mai cauta, lacrimile aduc cu ele afara tristetea sufletului nemangaiat care cauta eventuale greseli in el insusi. Poate ca el i-a indepartat pe cei dragi cu vreun gest necugetat. Ultima data l-a cautat una dintre surori caruia i-a refuzat propunerea de a sta cateva zile la ea acasa. Daca refuzul sau a suparat-o? Sau daca o fi iritat-o vocea lui mai ridicata la un moment dat? Nu stie. stie insa ca el, fiind cel mai mare dintre cei patru frati, a avut un rol in cresterea celor mai mici. si-or mai aminti cei care trebuie sa-si aminteasca asta?
inceputul dramei
Destinul lui Ion Vaduva a avut o prima cotitura nefasta prin la inceputul anilor ’90, pe cand lucra la fosta intreprindere de Osii si Boghiuri din Bals (actuala SMR). Era casatorit si locuia in casa sotiei din Piatra Olt. I-a venit rau intr-o noapte, in timpul lucrului (lucra in tura a treia), a cazut jos si si-a pierdut cunostinta. Caderea aceea nu a fost un eveniment trecator; a fost evenimentul care i-a schimbat pentru totdeauna viata. I-am zis mesterului ca mi-e cam rau. Lucram la un pupitru. Am cazut, mi-am pierdut si cunostinta. M-au dus la Spitalul Regional din Craiova, apoi am fost transferat la un spital de psihiatrie, unde am stat jumatate de an. in timpul acesta am primit si vestea ca a nascut sotia o fetita. Ajuns aici cu povestea, lui Ion ii apare, pentru o clipa, un licar in ochi. Este semnul momentelor unice pe care le traim si le retraim apoi in viata. M-au transferat la Psihiatrie pentru ca sufeream cu capul, ceva pe fondul depresiei. Dupa sase luni m-am intors acasa, unde au inceput problemele. Ma pensionasem pe caz de boala si, dupa un timp lung, sotia a inceput sa-mi strige ca nu ne ajung banii, sa-mi caut de munca. Aveam, de acum, alti doi copii. Gandurile negre si neintelegerile cu sotia m-au dus iarasi pe patul de spital. Dupa ce am fost externat, sotia mi-a cerut insistent sa ne despartim. Exact in momentul in care eu aveam mai multa nevoie de liniste si ingrijire, spune omul.
Linistea si ingrijirea le-a gasit in familia unuia dintre frati, cel ramas in casa batraneasca de la Barza; vreme de numai trei ani insa. Pentru ca copiii au ramas la sotie, Ion Vaduva si-a indeplinit rolul de tata platind femeii pensie alimentara pentru cei trei copii. Fata, Loredana, are 22 de ani. Urmatorul copil, Marius, este major, ca si, cred, fiul cel mic, Ionut. Dar inca platesc pensie pentru ca baiatul cel mare isi continua studiile la facultate; mi se spune ca este destept si ca o sa termine facultatea. Aici ii reapare licarul acela in ochi si, o data cu lumina amintirii, ochii i se umezesc.
Viata de asistat
Linistea aflata de Ion in familia fratelui nu avea sa dureze prea mult. incepusera certurile cauzate de prisosul unul alt membru. intr-o dimineata am auzit la radio ca se primesc persoane fara posibilitati de trai la centrul de asistenta de la Falcoiu, si am stiut din acel moment: locul meu acolo era, isi reia firul povestii Ion Vaduva. A stat la Falcoiu mai multi ani, pana intr-o zi cand – surpriza – la poarta institutiei se infiinteaza fosta sotie pentru o neasteptata impacare. si sotul, dupa nenumarate asigurari ale fostei sotii fata de conducerea centrului ca va avea grija de omul cu care are trei copii, accepta. si da iscalitura ca renunta la locul pe care il ocupa in institutie. Greseala mea. Doua luni a mers cum a mers, dar dupa aia a inceput iarasi supliciul. Am plecat de la camin cu niste obiecte pe care mi le cumparasem si eu, un televizor si alte asemenea lucruri, si m-am intors cu nimic. Renuntarea de buna voie, sub semnatura, la locul pe care il ocupase in institutia de asistenta ii facea imposibila reintoarcerea. Asa se face ca timp de o luna de zile Ion Vaduva a facut naveta intre Falcoiu si Caracal, unde locuia una dintre surorile lui; noaptea avea adapost la Falcoiu, prin bunavointa personalului institutiei, ziua avea mesele asigurate la Caracal, in casa surorii. intr-un final, dupa demersuri facute de conducerea centrului pe la Consiliul Judetean si pe la Directia Generala de Asistenta Sociala si Protectia Copilului Olt, a fost reprimit in institutie.
Cu ce-am gresit ?
in urma cu patru ani s-a mutat la Centrul de ingrijire si Asistenta Sociala Slatina. Dupa un timp a aflat ca are o boala grea si la ficat. Se pare ca am cancer. Am fost de cinci ori la Spitalul Fundeni, la Bucuresti. Trebuie sa tin regim alimentar, dar este foarte greu. Toata pensia mea este de vreo 430 de lei. Din asta platesc pensia alimentara, 80% mi se opreste aici, la camin, si mai imi raman vreo cateva sute de mii de lei amarate. Ce sa cumperi mai intai? Am reusit sa-mi iau un frigider, mai imi bag cate ceva in el, ce pot si eu sa cumpar pentru regim. Acum cateva luni boala mea veche e scos din nou capul: am cazut in casa scarii, m-au gasit acolo si m-au adus cu patura in camera. Am ramas cu ceva la mana dreapta, n-o prea mai simt, e un fel de pareza. Nu mi s-a gasit nimic pana acum, dar simt eu ca nu e bine. Asa avea nevoie de niste consultatii mai amanuntite, pe la vreun spital din Craiova sau in alta parte, dar de unde bani?, se intreaba Ion.
Ce face un om atunci cand necazurile il sugruma? Cauta sprijin moral la cei apropiati lui. si cei mai apropiati sunt cei de-un sange cu el. Sunt singur, nu ma mai cauta nimeni. Fratii si sora mea m-au vizitat cand eram internat la Fundeni, mi-au dat si bani atunci. Dar a trecut multa vreme si nu stiu de ce nu mai vin si pe la mine. Au venit la Bucuresti, dar aici, ca stau la o palma de loc, nu mai vin. Cu ce am gresit fata de ei, ca i-am crescut de mici, mai ales pe frate-meu ! Cu barbia in pieptul zguduit, Ion plange. isi revine greu si se mai lumineaza atunci cand ii promitem ca o sa-l contactam pe primarul din Barza, sa incerce el sa le vorbeasca fratelui si surorii. Asta mi-ar trebui, daca nu uitati dumneavoastra, treaba asta cu primarul, ne roaga Ion Vaduva.
…
Parasim centrul de asistenta dupa ce i-am promis in doua randuri omului ca nu vom uita sa-l sunam pe primarul din Barza. incercam sa iesim din starea pe care povestea vietii lui ne-a indus-o. Intram in fluxul strazii, pierzandu-ne printre ceilalti trecatori. Este o zi racoroasa, e bine. O zi de munca, vom scrie reportajul, vom ajunge, spre seara, acasa, la familie. si totusi, ne incearca o stare de vinovatie: noi avem toate astea; omul cu care am stat de vorba nu mai are decat un pat strain si un acoperis strain de-asupra capului. si, daca sperantele i se mai pot implini, niste rude.
