Procurorul Eugen Iacobescu din cadrul Parchetului de pe langa Tribunalul Olt a intrat in atentia CSM in urma declaratiilor facute in dosarul lui Bercea Mondial. Magistratul este judecat pentru abaterile disciplinare prevazute de art. 99 lit. d) si h) teza a II-a din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecatorilor si procurorilor, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, constand in nerespectarea confidentialitatii lucrarilor care au acest caracter si exercitarea functiei din grava neglijenta. Iacobescu sustine insa ca toate aceste acuzatii care i se aduc sunt nefondate.
Pe 28 septembrie este un nou termen al dosarului. in orice caz este neintemeiat, pentru ca, ce acuzatii mi se aduc? Ca nu am respectat confidentialitatea actelor? Bercea Mondial a luat la cunostinta de la bun inceput de documente, interceptari, declaratii ale martorilor sub acoperire, de tot. Nu puteai sa treci la audierea lui daca nu era in cunostinta de cauza vis-a-vis de acuzatiile care i se aduceau. Pe aceleasi documente pe care le-am facut s-a dat rechizitoriul in cauza, deci nu s-a afectat in nici un fel. Eu presei nu am relatat nici dialoguri, nici interceptari privind convorbirile facute de Bercea Mondial. Eu nu am dat presei cu cine a vorbit el, ce a vorbit. Eu am dat doar date reale, am spus doar ca a fost retinut si ca aveam probe indubitabile impotriva lui. Pentru ca v-am dat datele acestea sunt cercetat pentru neglijenta grava si pentru rea credinta. Din punctul meu de vedere, sa informezi presa nu este nici rea credinta, nici neglijenta. Asa ca acuzatiile inspectiei sunt zero pentru mine, nu au nici o valoare, ne-a declarat procurorul Iacobescu.
Voi demonta acuzatiile care mi se aduc!
Magistratul a tinut sa precizeze ca nu se teme de absolut nimic, pentru ca, sustine el, nu si-a facut decat datoria.
Nu imi este frica de nimic si Bercea va sta acolo unde ii este locul datorita mie. Datorita mie este el acolo, pentru ca din 100 de dosare cate avea, nimeni nu a putut sa stabileasca nimic, in afara de mine. Daca luam si eu 200.000 de euro, asa cum imi oferisera la un moment dat, eram ok, pentru ca puteam foarte bine sa o intorc, sa-i dau pe Grinica. Dar nu asta era adevarul. Pentru ca mi-am facut datoria si am informat presa cum stau treburile, raspund eu acum. Voi demonta cu probe acuzatiile care mi se aduc, a mai adaugat magistratul.