Clopoțelul a sunat din nou în dimineața zilei de luni, 7 septembrie, marcând începutul noului an școlar 2026–2027 pentru zecile de mii de preșcolari și elevi din județul Olt. Prima zi de școală a adus emoții intense în curțile unităților de învățământ, unde copiii, părinții și cadrele didactice s-au reunit cu zâmbete pe chipuri și cu buchete de flori parfumate dedicate celor care îi vor ghida la clasă. Cei mai mici dintre ei, prichindeii care au trecut pentru prima dată pragul școlii în clasa pregătitoare, au trăit momente cu totul speciale, fiind încântați de perspectiva de a-și face noi prieteni de joacă și de a păși fericiți într-o nouă etapă a vieții.
Atmosfera festivităților a fost completată de prezența oficialilor și a reprezentanților comunității locale. Pentru Școala Gimnazială „Eugen Ionescu” din Slatina, deschiderea acestui an a fost una cu o semnificație aparte, unitatea de învățământ aniversând 50 de ani de existență. Peste 600 de elevi, repartizați în 25 de clase, au început cursurile sub îndrumarea cadrelor didactice dedicate. Alături de directoarea Gabriela Laura Constantinescu au fost prezenți directorul adjunct Cristian Odagiu, aflat în pragul pensionării, un reprezentant al Inspectoratului de Poliție Județean Olt, un fost absolvent al școlii și un preot paroh din cadrul Episcopiei Slatinei și Romanaților, fiecare adresând mesaje de încurajare tuturor elevilor.
Totodată, șefa învățământului oltean, Mariana Gheorghe, noul inspector școlar general al Inspectoratului Școlar Județean Olt, o prezență cunoscută în această funcție și în anii anteriori, a ales să fie alături de elevi și profesori la festivitatea de deschidere organizată la Liceul Teoretic „Petre Pandrea” din orașul Balș.
La nivelul întregului județ, peste 51.000 de preșcolari și elevi au reluat cursurile în această toamnă. Cu această ocazie, reprezentanții Consiliului Județean Olt au transmis un mesaj cald întregii comunități educaționale.
„A sunat clopoțelul astăzi (luni, 7 septembrie 2026 n.r.), pentru prima dată după vacanță. Pentru 51.763 de elevi din județul Olt, astăzi a început din nou drumul spre școală, fiecare cu emoția lui, cu bucuria revederii, cu întrebări, cu visuri și cu nerăbdarea unui nou început. Pentru profesori, bucuria reîntâlnirii cu acești copii curioși, dornici să afle, să întrebe și să descopere. Pentru părinți, bucuria de a-și ști copiii pe drumul formării lor. De ani de zile, se văd provocările tot mai mari din educație. Dar bucuria clopoțelului este ceva ce, poate, doar dascălii pot înțelege cu adevărat. Pentru că, dincolo de orice greutate, rămân în suflet generații de copii care au crescut, au devenit oameni mari și poartă cu ei, într-un fel, și ceva din dascălii care le-au fost alături. Fiți curioși, copii! Întrebați, căutați, citiți și nu vă temeți să spuneți ce gândiți și să căutați răspunsuri. Învățați pentru oamenii care veți deveni. Să aveți un an școlar frumos, cu bucurii, oameni buni alături și cât mai multe reușite!”, au transmis reprezentanții celei mai importante instituții administrative din județ.
Mai trebuie precizat că din totalul de peste 51.000 de cursanți, puțin peste 8.800 sunt preșcolari, aproximativ 14.800 la ciclul primar, aprocimativ 12.000 la ciclul gimnazial, peste 12.800 la ciclul liceal, aproximativ 1.700 la postliceal și peste 1.100 la profesional.
Cursurile anului școlar au început luni, 7 septembrie, și se vor încheia pe 18 iunie 2027. Vor fi 36 de săptămâni de cursuri.
Pentru clasele a XII-a zi, a XIII-a seral și frecvență redusă, anul școlar va avea 34 de săptămâni, urmând a se încheia pe 4 iunie 2027, iar pentru clasa a VIII-a, anul școlar va avea 35 de săptămâni de ore, încheindu-se pe 11 iunie.
























