Comuna Osica de Sus a devenit, sâmbătă, 31 octombrie, polul folclorului oltenesc, găzduind cea de-a VIII-a ediție a Festivalului-Concurs de Jocuri Populare Tradiționale „Alexandru Drăghici”. Sala de spectacole a Căminului Cultural din localitate a fost neîncăpătoare pentru numărul mare de privitori veniți să asiste la un adevărat regal al dansului popular, organizat prin efortul comun al Primăriei și Consiliului Local Osica de Sus, alături de Centrul Județean de Cultură și Artă Olt, instituție aflată sub autoritatea Consiliului Județean Olt.
Manifestarea de la Osica de Sus își confirmă încă o dată statutul de reper esențial în calendarul cultural al județului, aducând pe scenă nu mai puțin de 37 de formații de dansatori din întreaga zonă folclorică a Oltului. Prin talentul, energia și pasiunea lor, participanții au demonstrat că patrimoniul cultural imaterial al zonei este prețuit și dus mai departe cu mândrie de noile generații.
„Ediția din acest an a reprezentat o adevărată sărbătoare a identității noastre culturale. Festivalul «Alexandru Drăghici» își propune să valorifice și să promoveze autenticitatea jocurilor populare specifice zonei Olt, oferind tinerilor dansatori cadrul ideal pentru a-și afirma talentul și pentru a păstra vii valorile românești. Felicităm din suflet toate formațiile participante, instructorii, organizatorii și colaboratorii care au făcut posibil acest spectacol de excepție”, au transmis reprezentanții Secției Programe, Proiecte, Cercetare și Conservare din cadrul Centrului Județean de Cultură și Artă Olt.
Competiția a fost una strânsă, deciziile juriului reflectând nivelul înalt al pregătirii artistice a ansamblurilor înscrise în concurs. Trofeul festivalului și marele premiu din acest an au fost adjudecate de Ansamblul „Romanați” din Caracal, la secțiunea dans mixt, în timp ce premiul special a revenit Ansamblului „Alunelul” din Tia Mare, cu dansul mixt.
La secțiunea copii, distincțiile au premiat performanțele celor mai tineri păstrători ai tradiției. La categoria dans fete, primul loc a fost obținut de Ansamblul „Floare de Mărgăritar” din Giuvărăști, urmat de „Hora” din Izbiceni pe locul al doilea și „Oltețul” din Morunglav pe poziția a treia, mențiunile fiind acordate formațiilor „Dârjovul” din Valea Mare și „Ulmișorul” din Brastavățu. La dans bărbătesc copii, locul al treilea a revenit formației „Dârjovul” din Valea Mare, iar la categoria dans mixt copii s-a impus „Ulmișorul” din Brastavățu, urmat pe podium de „Dârjovul” Valea Mare și „Oltețul” Morunglav, în timp ce mențiunile au mers către „Romula Malva” Dobrosloveni, „Mugurașii” Optași Măgura și „Izvorașul Junior” Studina. Un premiu special de debut a fost acordat formației „Oltenașii Slatinei”.
La categoria adolescenți, întrecerea la dans fete a fost câștigată de Ansamblul „Sucidava” din Corabia, completat pe podium de „Plaiurile Sâmbureștilor” din Sâmburești și „Călușul” din Scornicești, mențiunile fiind atribuite ansamblului „Dorulețul” Movileni și grupului „Mândrele” din localitățile Curtișoara, Teslui, Pleșoiu și Radomirești. La dans bărbătesc adolescenți, primul loc a fost adjudecat de „Ulmișorul” din Brastavățu, iar la dans mixt premiul întâi a fost obținut de formația „Țurlenii” din Urzica, urmată pe locul doi de „Sucidava” Corabia și pe locul trei de „Floare de Mărgăritar” Giuvărăști, mențiunile mergând la Sâmburești și Scornicești.
În cadrul aceluiași nivel de vârstă, juriul a acordat premii speciale pentru promovarea culturii tradiționale formațiilor „Dorulețul” din Movileni, „Bujorelul” din Radomirești și „Flori de Măr” din Curtișoara.
Secțiunea destinată tinerilor a fost marcată de confruntarea artistică dintre formațiile din Piatra Olt și Studina. La dans fete și la dans mixt, locul întâi a fost obținut de Ansamblul „Acidava” Piatra Olt, iar locul al doilea de Ansamblul „Izvorașul” Studina. Ordinea s-a inversat la secțiunea de dans bărbătesc tineri, unde locul întâi a revenit formației din Studina, iar locul al doilea celei din Piatra Olt.
La categoria maturi, secțiunea de dans mixt a adus victoria formației „Oltenașii Slatinei”, urmată pe locul al doilea de „Mugurașii” Optași Măgura.
Sărbătoarea de la Osica de Sus s-a încheiat într-o atmosferă de bucurie generală, reconfirmând faptul că jocul și tradiția oltenească rămân repere vii în comunitatea locală.



