Mai scrieti, domnule, si de lucrurile bune pe care romii le fac. Uite, intr-o familie din clanul Curt este un tanar foarte talentat care a terminat Artele Plastice, care a avut si expozitii si care face o mie de lucruri bune, mi s-a adresat nu cu mult timp in urma reprezentanta romilor de la Prefectura Olt, Cristina Mihai. I-am cerut un numar de telefon si iata-ma in fata unui tanar calm, cu vorba rara, asezata, cu ochi mari, melancolici, cu gandire cultivata topita in cuvinte cu miez. S-a nascut la 2 iulie 1988, iar cursurile primare si gimnaziale le-a urmat la scoala Generala nr. 1 din Slatina. A frecventat apoi cursurile Colegiului National Vocational Nicolae Titulescu, unde profesoara de desen a avut-o pe Cristina Botez. si nu s-a oprit aici. A ales sa se inscrie la o institutie de invatamant superior in care sa-si urmeze destinul. Nu am ramas in Slatina pentru ca aici nu as fi avut un viitor. Am ales sa fac ceva cu viata mea. Am ales sa urmez cursurile unei facultati pentru ca asta inseamna o poarta deschisa, ni se destainuie Viorel Curt. si a ales Facultatea de Arte Plastice si Design din cadrul Universitatii de Vest din Timisoara, unde i-a avut ca profesori, printre altii, pe Suzana Fantanariu (grafica), decanul Adriana Lucaciu (desen), prodecanul Vica Tila Adorian (coordonatorul lucrarii sale de licenta), Daniel Apostu si pe Constantin Catargiu (gravura).
isi topeste tensiunile in desene
Viorel crede ca talentul artistic il mosteneste de la tatal sau, un bun desenator care nu si-a dezvoltat insa inclinatiile catre arta. Deseneaza de cand se stie, iar carbunele si hartia il ajuta sa-si descarce energiile negative. Adica nu tipa atunci cand este suparat, ci isi topeste tensiunile in idei artistice. Daca sunt suparat nu-mi manifest nicidecum exterior si direct starea; iau un creion si imi pun ideile pe hartie. Lucrul acesta m-a ajutat si ma ajuta si la nivel comportamental: in loc sa ma cert cu cineva care m-ar deranja, imi exteriorizez starea desenand, marturiseste artistul. Ce inseamna pentru el actul artistic? Nu lucrez pentru public, ca sa vand, ci lucrez pentru mine, pentru starea mea, ca sa fiu eu insumi impacat si asa va fi totdeauna, isi explica Viorel actul creator. El spune ca vede si simte arta ca un absolut, pentru ca arta este un tot fara sfarsit, din care cauza nimeni nu este perfect, pentru ca tot timpul ai de invatat cate ceva. Tocmai din acest motiv, un mare artist, pare-mi-se Rembrandt, spunea ca nu a ajuns la stadiul de artist, afirma Viorel Curt. Mai are rude cu inclinatii spre arta? Am un var stilist in cadrul unui salon din Bucuresti. A facut cursuri cu Geta Voinea.
Influente si modele
Salvador Dali este modelul absolut pentru tanarul artist. Apoi, el ii admira pe reprezentantii renascentismului italian, cu precadere pe Michelangelo Buonarroti si Leonardo da Vinci, dar iubeste si scoala Flamanda de pictura. Stilul meu este unul grotesc, mai expresiv, un soi de adaptare dupa Dali si la care nu voi renunta niciodata. Brancusi mi-a placut ca l-a avut ca tipar pe Michelangelo, dar nu mi-a placut niciodata sinteza la care a ajuns artistul de la Hobita, topind conceptul cu metamorfoza, pentru ca nu sunt de acord cu arta abstracta. imi place in schimb arta gandita, asa cum se intampla in suprarealism, ne incredinteaza convingerile sale artistul. Din paleta valorilor romanesti el ii alege, printre altii, pe Nicolae Grigorescu, Marcel Chirnoaga si Nicolae Truta, cu care a facut, la colegiul Nicolae Titulescu, o singura ora de istoria artelor.
Expozitii
Desi foarte tanar, aproape la inceput de drum in viata artistica, Sandu Viorel Curt are si un mic palmares artistic: a participat la expozitii semestriale de grup organizate in cadrul facultatii, iar in 2009 semneaza prima expozitie personala gazduita de Biblioteca Judeteana Ion Minulescu din Slatina. O alta personala este expozitia permanenta pe care iubitorii de frumos i-o pot admira la sediul din Slatina al Partidei Romilor. Are lucrari de gravura in colectii particulare din mai multe tari europene. O alta expozitie atipica pentru un artist plastic este expozitia miscatoare de pe trupuri umane: tatuajele, pe care artistul slatinean o practica de noua ani si despre care crede ca face parte din disciplinele neconventionale ale artei. Pentru unii tatuajul poate fi o prostie, pentru altii – un act artistic. Pentru mine este chiar un mod de a fi, pentru ca se numara printre pasiunile mele, ne dezvaluie Viorel Curt, care spune ca a tatuat si tineri, dar si persoane varstnice.
Din dragoste pentru obarsie
in urma cu cateva luni a decis sa se implice in actiuni menite sa conserve si sa promoveze valorile etniei din care face parte, sa ajute la dezvoltarea ei pe anumite paliere sociale si sa imbunatateasca imaginea romilor in spatiul public. in vara a fost ales vicepresedinte in Comitetul Director al Partidei Romilor Olt, iar de luni detine functia de lider al tineretului in cadrul filialei judetene a organizatiei. Am decis ca trebuie sa ma implic in activitati culturale si sociale pentru etnia mea. Avem in pregatire doua proiecte pentru care speram sa obtinem finantare de la Agentia Nationala pentru Romi. in cadrul unui parteneriat cu scoala Generala nr. 1 din Slatina, vrem sa ducem 15 elevi talentati la desen in muzeele de arta din Craiova si Targu Jiu, sa ia contact cu marele operele plastice, sa-si aleaga teme de lucru si, ulterior, sa realizeze ei insisi desene la scara mare, planse de 1/70, pe care sa le expunem publicului in diverse locatii publice. Apoi, avem in perspectiva apropiata o excursie de relaxare si documentare totodata in centrul tarii si in Banat pentru elevii romi. Vor avea posibilitatea sa vada scoli si licee renumite ale caror cursuri le-ar putea urma ei insisi, ne vorbeste insufletit (mai insufletit decat despre propria sa persoana) Viorel Curt. Alte proiecte culturale Partida Romilor le va derula cu Centrul Cultural Eugen Ionescu, unde presedintele tinerilor romi ar dori sa aduca artisti profesionisti care promoveaza traditiile romilor in materie de cantec si dans. si lista proiectelor ar putea continua. Cand mai are timp si pentru el? Pentru ca Viorel indeplineste si roluri precum cel de grafician la Centrul Cultural Eugen Ionescu pentru reprezentatiile teatrale. Cum face sa se pregateasca si pentru masterat, la care nu ar renunta pentru nimic in lume? Nu ma intreb daca pot sau nu; tot ce stiu este ca trebuie; aceste lucruri trebuie facute.
Cum se vede in viitor?
Nu imi pot imagina un viitor, pentru ca viitorul presupune ceea ce nu stim. imi place stabilitatea. in viitor n-as vrea urcusuri si coborasuri, ci ceva uniform si stabil.