Da, asa este, a fost un furt, dar prejudiciul a fost recuperat in totalitate, pentru ca hotii au fost prinsi chiar a doua zi; erau de la mine de la firma. S-a terminat. Au fost prinsi cu ajutorul politiei si datorita sistemului de alarmare, declara Octavian Baltoi in 13 noiembrie, contrazis in aceeasi zi de reprezentantii Politiei Slatina. Potrivit comisarului sef Elena Tinca, la trei saptamani de la producerea faptei hotii n-au fost inca descoperiti. Cazul privind furtul unei case de bani din incinta sediului respectivei societati comerciale din Slatina nu a fost inca solutionat, sustine Elena Tinca. Surse din anturajul lui Baltoi spun ca este foarte probabil ca hotii sa fie apropiati ai acestuia, pentru ca modul de operare nu putea sa apartina decat unora care cunosteau foarte bine interiorul sediului firmei. Hotii au stiut foarte bine ca sistemul de alarmare nu era monitorizat de o structura specializata. Apoi, faptasii au stiut ca senzorii de detectie a miscarii nu acopera o parte din interior, folosind pentru deplasare exact acea zona. Am inteles ca hotii au stat in cladire circa o ora, pentru ca nu le-a fost usor sa poarte o casa de bani de circa 300 de kilograme. Deci, alarma a functionat aproape o ora, dar paznicul de la poarta nu a auzit nimic, sustine una dintre sursele citate. Aceasta mai spune ca, desi politistii nu i-ar fi descoperiti pe hoti, omul de afaceri ar sti, intr-adevar, despre cine este vorba. Cu toate ca au furat o casa de bani, faptasii nu au fost prea norocosi, pentru ca, la momentul furtului, in seif se aflau doar un telefon mobil, suma de 1.600 de lei si cateva documente financiar-bancare.
Nu este pentru prima oara cand omul de afaceri slatinean este pradat de hoti. Sediul firmei sale a mai fost scena unui furt in urma cu doi ani, cand modul de operare al autorilor a fost similar cu cel adoptat de faptasi la inceputul lunii noiembrie. Dupa doi ani de cautari, abia acum o luna s-a inceput urmarirea penala impotriva unei femei din Slatina. Potrivit purtatorului de cuvant al IPJ Olt, comisarul sef Claudia Radu, pagubitului i s-a returnat o parte din lucrurile sustrase la primul furt.
Un alt incident neplacut a avut loc in 2008 la baza de productie a firmei, cand un imobil a fost cuprins de flacari. Pompierii care au intervenit atunci cu doua autospeciale pentru lichidarea incendiului au spus ca focul nu a fost provocat intentionat de cineva anume.
Omul de afaceri Octavian Baltoi nu si-a gasit inca seiful furat
- Advertisement -
- Advertisement -