14.5 C
Slatina
duminică,11 mai,2025

Ultimele Articole

Scutirea de la plata TVA, valabila si in 2012 cu modificari

- Advertisement -

Persoana impozabila inregistrata in scopuri de TVA care in cursul anului calendaristic precedent nu a depasit plafonul de scutire sau plafonul determinat proportional cu perioada ramasa de la infiintare pana la finele anului, poate solicita scoaterea din evidenta persoanelor inregistrate in scopuri de TVA intre data de 1 si 10 a fiecarei luni urmatoare perioadei fiscale aplicate. Solicitarea se face prin completarea si depunerea la organul fiscal competent a formularului 096 – <>. Solicitarile de scoatere din evidenta persoanelor inregistrate in scopuri de TVA au putut fi depuse incepand cu 1 ianuarie pana in 10 ianuarie 2012, inclusive, de catre persoanele impozabile a caror cifra de afaceri realizata la sfarsitul anului 2011 nu a depasit plafonul de scutire de 35.000 euro (119.000 lei) sau plafonul determinat proportional cu perioada scursa de la infiintarea persoanei din cursul anului 2011 pana la 31 decembrie 2011, a explicat Mihaela Marinescu, purtatoare de cuvant a Directiei Generale a Finantelor Publice (DGFP) Olt. Potrivit acesteia, pentru solicitarile de scoatere din evidenta depuse incepand cu 1 februarie 2012, conditia pentru scoaterea din evidenta se refera atat la cifra de afaceri realizata la sfarsitul anului 2011, cat si la cifra de afaceri realizata de la 1 ianuarie 2012 pana la data solicitarii scoaterii din evidenta, care sa nu depaseasca plafonul de scutire calculat proportional cu perioada scursa de la inceputul anului, fractiunea de luna considerandu-se luna calendaristica intreaga.
Pana la comunicarea deciziei de anulare a inregistrarii in scopuri de TVA, persoanei impozabile ii revin toate drepturile si obligatiile persoanelor inregistrate in scopuri de TVA, conform art. 153 din Codul Fiscal. in ultimul decont de taxa depus, persoanele impozabile au obligatia sa evidentieze valoarea rezultata ca urmare a efectuarii tuturor ajustarilor de taxa.
Persoanele impozabile care solicita in cursul anului 2012 scoaterea din evidenta persoanelor inregistrate in scopuri de TVA nu au obligatia sa efectueze ajustarile de taxa corespunzatoare scoaterii din evidenta pentru bunurile sau serviciile achizitionate pana la data de 30 septembrie 2011, inclusiv. Ultimele modificari aduse procedurii de scoatere din evidenta a persoanelor inregistrate in scopuri de taxa pe valoarea au fost efectuate prin Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr. 125/2011, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 938/30.12.2011, a mai spus Mihaela Marinescu.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți