-4.6 C
Slatina
sâmbătă,17 ianuarie,2026

Ultimele Articole

Tot ce trebuie sa stii despre alocatia pentru sustinerea familiei

- Advertisement -

Depuneti urmatoarele documente la primaria de domiciliu:
– cerere
– declaratie pe propria raspundere
– actele doveditoare privind componenta familiei si veniturile realizate in luna anterioara depunerii cererii
– dovada privind frecventarea cursurilor scolare de catre copiii aflati in intretinere (dupa caz)
Care sunt urmatorii pasi pentru acordarea alocatiei
Cererile pentru acordarea alocatiei pentru sustinerea familiei se solutioneaza in termen de maximum 30 de zile de la data inregistrarii, in urmatoarele etape:

1. Efectuarea anchetei sociale:
– primarul dispune, in mod obligatoriu, efectuarea anchetei sociale la domiciliul/resedinta solicitantului alocatiei pentru sustinerea familiei
– ancheta sociala se realizeaza de personalul cu responsabilitati de asistenta sociala din cadrul primariei, in termen de 10 zile lucratoare de la data inregistrarii cererii. Atentie! Daca solicitantul refuza sa furnizeze informatiile pentru intocmirea anchetei, se considera ca familia nu indeplineste conditiile de acordare a alocatiei, iar cererea este respinsa.
– la stabilirea venitului net lunar al familiei, se iau in considerare toate veniturile pe care membrii acesteia le realizeaza, inclusiv cele care provin din drepturi de asigurari sociale de stat, asigurari de somaj, obligatii legale de intretinere, indemnizatii, alocatii, ajutoare cu caracter permanent, etc.; nu se iau in calcul: bursele de studiu, bursele sociale si sprijinul financiar din programul Bani de liceu.

2. Emiterea dispozitiei primarului – de acordare a dreptului sau de respingere a cererii:
– in termen de 5 zile de la efectuarea anchetei sociale, primarul trebuie sa comunice solicitantului o dispozitie prin care se aproba acordarea alocatiei sau, dimpotriva, se respinge cererea.

3. Punerea in plata:
– cererea de alocatie si dispozitia de acordare a alocatiei sunt transmise de primar catre Agentia Judeteana pentru Plati si Inspectie Sociala (AJPIS) – pana pe data de 5 a lunii urmatoare celei in care a fost inregistrata cererea
– pe baza acestor documente, directorul AJPIS emite decizia de plata
– plata alocatiei pentru sustinerea familiei se asigura de catre AJPIS, incepand cu luna urmatoare celei in care s-a emis decizia directorului si se efectueaza lunar, pe baza de mandat postal, in cont curent personal sau in cont de card, in functie de optiunea beneficiarului.

Cum se stabileste nivelul alocatiei pentru sustinerea familiei?
incepand cu luna ianuarie 2012, nivelul lunar al alocatiei pentru sustinerea familiei se raporteaza la un indicator social de referinta (ISR), a carui valoare se stabileste anual.
La stabilirea cuantumului alocatiei, se iau in considerare:
– tipul familiei (cu ambii parinti sau monoparentala)
– venitul mediu lunar pe membru de familie
– numarul de copii din familie

Suspendarea/incetarea dreptului la alocatie
Dreptul la alocatie pentru sustinerea familiei, se suspenda, prin dispozitie scrisa a primarului, incepand cu luna urmatoare celei in care s-au constatat urmatoarele situatii:
– absentele inregistrate si nemotivate, ale unui copil din familia beneficiara, depasesc numarul de 20. Plata alocatiei se suspenda pana la urmatoarea situatie transmisa de Inspectoratul scolar, dar nu mai mult de 6 luni. Atentie! in cazul familiilor cu mai multi copii de varsa scolara, suspendarea se aplica chiar daca doar unul dintre copii are peste 20 de absente, iar ceilalti copii frecventeaza cursurile
– neprezentarea din 6 in 6 luni a unei declaratii pe propria raspundere privind componenta familiei si veniturile realizate de membrii acesteia la primaria de domiciliu/resedinta a familiei. Suspendarea se mentine pana la indeplinirea obligatiei, dar nu mai mult de 3 luni
– neachitarea obligatiilor legale fata de bugetul local, pentru bunurile pe care le detin in proprietate, pana la data de 31 ianuarie a fiecarui an, pentru obligatiile de plata aferente anului anterior. Suspendarea se mentine pe o perioada de 5 luni incepand cu luna februarie.

Dreptul la alocatie pentru sustinerea familiei, inceteaza, prin dispozitie scrisa a primarului, incepand cu luna urmatoare celei in care s-au constatat urmatoarele situatii:

– titularul alocatiei pentru sustinerea familiei nu achita obligatiile legale fata de bugetul local, pentru bunurile pe care le detine in proprietate, in perioada celor 5 luni de cand dreptul a fost suspendat
– titularul alocatiei refuza sa furnizeze informatiile necesare pentru intocmirea anchetei sociale; se considera ca familia nu indeplineste conditiile de acordare a alocatiei..

Diminuarea/modificarea cuantumului
Cuantumul alocatiei pentru sustinerea familiei, se diminueaza atunci cand se constata absente nemotivate pe parcursul unui semestru scolar, inregistrate de un copil din familia beneficiara. Cuantumul alocatiei se diminueaza astfel:
– cu cate 20% pentru fiecare copil care inregistreaza un numar cuprins intre 10 si 19 absente
– cu cate 50% pentru fiecare copil care inregistreaza un numar de 20 de absente
Diminuarea cuantumului se aplica incepand cu luna urmatoare celei in care Inspectoratul scolar a transmis situatia si se mentine pe o perioada de 3 luni.

Cuantumul alocatiei pentru sustinerea familiei, se modifica atunci cand unul dintre copiii din familia beneficiara finalizeaza cursurile invatamantului obligatoriu si nu a implinit varsta de 18 ani. Acesta este luat in calcul la stabilirea venitului mediu net lunar al familiei dar este exclus din numarul de copii in functie de care se stabileste nivelul alocatiei (aceasta acordandu-se pentru numarul de copii din familie care indeplinesc conditiile prevazute de lege).

REtINEtI!

Ca beneficiar al alocatiei pentru sustinerea familiei, aveti urmatoarele obligatii:
– sa comunicati in scris primarului orice modificare intervenita cu privire la domiciliul, veniturile si la numarul membrilor familiei, in termen de 10 zile de la data la care a intervenit aceasta
– sa depuneti din 6 in 6 luni, la primaria de domiciliu/resedinta, o declaratie pe propria raspundere privind componenta familiei si veniturile realizate de membrii acesteia
– sa achitati obligatiile legale fata de bugetul local, pentru bunurile pe care le detineti in proprietate, pana la data de 31 ianuarie a fiecarui an, pentru obligatiile de plata aferente anului anterior
– sa asigurati conditiile pentru frecventarea cursurilor scolare de catre copii.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți