17.3 C
Slatina
luni,16 septembrie,2024

Ultimele Articole

Prefect liberal la Olt

- Advertisement -

La scurt timp dupa ce premierul desemnat Victor Ponta a anuntat ca dupa instalarea noului guvern vor fi schimbati toti prefectii din tara, apele au inceput sa se agite pe plan local. Desi postul era ravnit de multi dintre pesedistii olteni, nominalizarea noului prefect vine din partea PNL, conform intelegerii la nivel de USL care prevede ca in judetele unde social democratii detin presedintia Consiliului Judetean, postul de prefect revine liberalilor.
intrunit miercuri seara in sedinta, Biroul Politic al PNL Olt a supus la vot cele doua propuneri existente pentru functia de prefect – Eugen Ionica, comisar al Garzii Financiare, si Florin Fumureanu, inspector in cadrul ITM Olt, Ionica acumuland doua voturi in plus fata de Fumureanu.

Viitorul prefect, un arcas de top

Eugen Ionica este finul presedintelui PNL Olt, Ioan Ciugulea, aspect care, sustine seful liberalilor olteni, nu a influentat deloc votul.
Este finul meu de peste 20 de ani, dar asta nu are nici o importanta, nici nu cred ca eram implicat in politica pe vremea aceea, important este profesionalismul lui. Au fost mai multe propuneri si s-au supus la vot in mod democratic, iar el a luat mai multe voturi, a spus Ciugulea.
Mai putin cunoscut prin prisma profesiei, Eugen Ionica s-a remarcat in schimb pe plan sportiv prin numeroasele premii obtinute, atat la nivel national cat si international, la tirul cu arcul traditional. Printre medaliile adjudecate peste hotare in ultimii ani se numara cea de bronz obtinuta la Campionatul Mondial de tir cu arcul traditional, unde a reprezentat Romania. in urma cu aproximativ doi ani, la nivelul Consiliului Judetean a existat o propunere de premiere a sportivului Eugen Ionica, in semn de recunoastere a performantelor sale, care nu s-a concretizat insa.

Subprefectul va fi propus de PSD

Postul de subprefect va reveni social democratilor, care nu au desemnat pe nimeni pana acum pentru aceasta functie.
Deocamdata nu s-a luat o decizie privind functia de subprefect, o vom lua in perioada imediat urmatoare, a spus Marius Oprescu, presedintele PSD Slatina.
La ora actuala, postul de prefect este ocupat de Leonid Moisiu, numit in functie in octombrie 2009. Cel mai probabil, acesta va reveni la locul anterior de munca din cadrul Primariei Slatina.
Actualul ocupant al postului de subprefect este Jenel Copilau, numit in functie cu sprijinul UNPR in urma cu aproximativ un an.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți