7.9 C
Slatina
vineri,10 ianuarie,2025

Ultimele Articole

Banii primariilor, luati cu japca de Ponta

- Advertisement -

La nivelul judetului Olt, ordonanta care viza recuperarea banilor dati de Guvernul Ungureanu primarilor PDL a lovit direct in primarii USL. Chiar daca o parte din cei 64 de edili primisera bani pentru ca isi anuntasera intentia de a candida din partea PDL, la data emiterii ordonantei democrat liberalii nu mai aveau decat 5 primari. Atinsi direct la buget sunt chiar edilii aflati in barca actualei puteri. Timpul destul de scurt pe care l-au avut la dispozitie, dar si convingerea ca banii primiti prin hotarare de guvern nu le pot fi luati inapoi au facut ca 64% din suma alocata Oltului sa fie retrasa.
Situatia transmisa ieri la Bucuresti arata ca din totalul de 13.786.000 lei repartizati judetului nu au fost cheltuiti decat 4.984.000 lei. Restul sumei, spre disperarea edililor care nu s-au miscat rapid, a fost retrasa.
Nu am pomenit asa ceva de cand sunt. Noi am aflat ca putem dispune de suma respectiva pe 15 aprilie, si la inceputul lui mai au fost blocati banii. Facusem planuri ce datorii platim, mai platim pe dracu’. Ne-am milogit de aia din PDL pana ne-au dat ca sa ni-i ia ai nostri, ca asa au visat ei noaptea ca ar da bine! P-ai nostri de la partid ii doare-n .., cica sa avem rabdare, ca se rezolva. S-o rezolva pentru ei, ca pentru noi am vazut deja cum se rezolva, a spus, sub rezerva anonimatului, un primar PSD.
O parte din edili nu au apucat nici macar sa solicite Trezoreriei ca banii sa le fie virati in cont. Au achitat datorii din fondurile proprii, convinsi ca se pot baza pe sumele de la Guvern, si s-au trezit cu bugetul in aer, fara bani nici macar pentru organizarea alegerilor. Nici cei care solicitasera virarea banilor in cont dar nu au reusit sa cheltuie toata suma nu sunt mai fericiti, cum e cazul edilului comunei Coteana. Planurile pe care le facuse cu cei 1.040.000 lei primiti in aprilie au fost date peste cap, pentru ca cea mai mare parte a sumei a fost blocata.
Printre primariile care au primit sume mai mari dar nu au apucat sa cheltuie nici un leu se numara cele din localitatile Valea Mare (440.000 lei), Voineasa (400.000 lei), Parscoveni (240.000 lei), Verguleasa (400.000 lei).

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți