Sute de elevi olteni nu au un calculator personal acasa. Cel putin asta reiese din raportul ce contine datele partiale referitoare la numarul cererilor depuse in cadrul programului social Euro 200, prin care elevii isi pot achizitiona un calculator. Desi lista nu este inca finalizata si poate suferi modificari, Oltul este pe locul II in tara la numarul de solicitari, respectiv 950, fiind depasit doar de judetul Vaslui, cu 1.092 solicitanti ai sprijinul financiar de 200 de euro. Conform raportului publicat pe portalul programului social, in judetul nostru cele mai multe cereri provin de la elevii din mediul rural.
Pana la 31 mai, toate cererile depuse in judete vor fi centralizate, urmand ca la 1 iunie sa fie afisata lista finala a beneficiarilor, aprobata prin ordin de ministru; in termen de 5 zile de la afisarea listelor, elevii pot depune contestatii, ale caror rezultate vor fi afisate pe 24 iunie. Potrivit calendarului de desfasurare a programului, intre 24-30 iunie vor fie eliberate bonurile valorice, iar elevii vor putea sa-si achizitioneze calculatoarele pana la sfarsitului lunii august.
Anul trecut, in judetul nostru au fost depuse 1.719 cereri, din care 1.238 au indeplinit conditiile impuse si au fost declarate eligibile.
Oltul, locul II pe tara la cererile pentru Euro 200
- Advertisement -
- Advertisement -