Din primele cercetari s-a stabilit ca vinovat de producerea accidentului a fost soferul Loganului, Dumitru G., in varsta de 60 de ani, din comuna Cotesti, judetul Vrancea. Barbatul se indrepta spre Slatina si a pierdut controlul volanului din cauza vitezei, a patruns pe contrasens si a intrat intr-o cisterna condusa regulamentar din sens opus.
soferul autoturismului Logan nu a adaptat viteza in curba, a patruns pe contrasens intrand in coliziune cu autotractorul ce tracta semiremorca tip cisterna, care era goala, condus regulamentar din sens opus. in urma impactului, autoturismul Logan a ricosat si a acrosat un VW Passat condus regulamentar in spatele sau, a declarat comisarul sef Ilie Rosu, seful Serviciului Politiei Rutiere Olt.
Femeia a decedat la spital
in urma impactului violent soferul Loganului si sotia acestuia, Ioana G., au ramas captivi intre fiarele contorsionate, pentru scoatere lor fiind nevoie de interventia echipelor de descarcerare. Femeia, grav ranita, a fost transportata la Spitalul Judetean de Urgenta Slatina insa, din nefericire, nu a mai putut fi salvata. in timp ce militarii de la descarceare incercau sa-l scoata pe sofer din vehicul, membrii echipajului SMURD, impreuna cu personalul medical de la SJA, au preluat-o pe pasagera din dreapta-fata a Loganului, care a fost gasita in stop cardio-respirator, cu multiple plagi la nivelul fetei, fiind incepute imediat manevrele de resuscitare. Victima a ajuns la spitalul Slatina in stare foarte grava, personalul medical nemaiputand sa faca nimic pentru a o salva pe femeie, a precizat plutonierul Alin Basasteanu, purtatorul de cuvant al Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta Olt.
La spitalul din Slatina au ajuns si sotul femeii, dar si soferul autocisternei.
Cei trei conducatori auto implicati in evenimentul rutier au fost testati cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, si le-au fost recoltate si probe biologice de sange, in vederea stabilirii alcoolemiei. Pe numele soferului autoturismului Logan a fost intocmit dosar penal pentru ucidere din culpa si vatamare corporala din culpa.
Din cauza accidentului circulatia in zona a fost blocata mai bine de o ora, coloana de masini intinzandu-se pana in dreptul Uzinei de Aluminiu.