0.9 C
Slatina
vineri,7 februarie,2025

Ultimele Articole

Condamnat pentru crima, eliberat din greseala

- Advertisement -

Iulian Ruta a fost arestat in septembrie 2011 dupa ce, pe fondul unui conflict spontan, a batut un prieten care a cazut si s-a lovit in zona capului de o banca metalica dintr-o statie de autobuz, decedand la scurt timp. Ruta a fost trimis in judecata iar in aprilie 2012 magistratii de la Tribunalul Olt l-au condamnat la 12 ani de inchisoare. Cum decizia nu era definitiva iar magistratii au omis sa-i prelungeasca acuzatului mandatul de arestare, acesta a fost pus in libertate in luna mai de catre Curtea de Apel Craiova.
Ca urmare a faptului ca judecatorul de prima instanta a omis sa se pronunte cu privire la masura arestarii preventive, potrivit obligatiei ce ii revenea in baza art. 160 exponent b si art. 300 exponent 2 din Codul de procedura penala, la expirarea termenului de 60 de zile prevazut de aceste norme de procedura a operat incetarea de drept a masurii arestarii preventive. Colegul a incercat sa acopere aceasta omisiune printr-o incheiere, insa acest punct nu a fost insusit de catre Curtea de Apel, care a constatat ca nu poate opera o astfel de inlaturarea a unei astfel de omisiuni. Conditia era ca judecatorul sa faca verificare respectiva, nu a facut-o, deci automat nu mai poate fi restransa libertatea persoanei prin aceasta masura a arestului prevenitv, a precizat judecatorul Gheorghe Biolan, purtatorul de cuvant al Tribunalului Olt.
Magistratii au incercat sa indrepte greseala comisa insa a fost prea tarziu. Din oficiu, in baza art.195 C.p.p. dispune indreptarea erorii materiale din minuta sentintei penale nr.76 din 24 aprilie 2012 pronuntata de Tribunalul Olt in dosarul nr.1185/104/2012, cu privire la inculpatul Ruta Iulian, in sensul ca se va mentiona corect: in baza art.350 C.p.p. mentine masura arestarii preventive a inculpatului. indreptarea se va efectua pe ambele exemplare ale minutei si face parte integranta din sentinta penala nr.76 din 24 aprilie 2012 pronuntata de Tribunalul Olt in dosarul nr.1185/104/2012, conform art.195 alin 3 C.p.p. Pronuntata in sedinta publica azi 03 mai 2012, la Tribunalul Olt – Sectia penala, se preciza pe site-ul tribunalului.

Criminalul se poate intoarce dupa gratii doar in cazul unei sentintei definitive si irevocabile. Judecatorii de la Curtea de Apel Craiova vor decide astazi daca se mentine pedeapsa de 12 ani de inchisoare, insa nici decizia instantei din Craiova nu este definitiva si poate fi atacata cu recurs la Inalta Curte de Casatie si Justitie.

Ruta, implicat intr-un nou scandal

intre timp, Ruta se plimba nestingherit in libertate si continua scandalurile. in luna august, acesta impreuna cu fratele sau si alti doi barbati au batut doi tineri din comuna si l-au agresat pe politistul venit sa aplaneze conflictul. in cauza a fost intocmit dosar penal pentru savarsirea infractiunilor de ultraj, ultraj contra bunelor moravuri si tulburarea ordinii si linistii publice, a precizat comisarul sef Claudia Radu, purtatorul de cuvant al IPJ Olt. Culmea este ca si de aceasta data magistratii au decis ca Ruta sa fie cercetat in stare de libertate.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți