Cum ACD este format din PNL si PC, ambele formatiuni avand cate un parlamentar in functie, teoretic, atat liberalii cat si conservatorii ar trebui sa aiba cate un candidat la alegerile parlamentare. Lucrurile sunt insa mult mai complicate. Liberalii, prin vocea presedintelui Ioan Ciugulea, refuza sa accepte cedarea unui colegiu aliatilor de la PC, sustinand ca la Tulcea nu s-a stabilit clar nimic de genul acesta, in timp ce conservatorii afirma exact contrariul.
La scurt timp dupa intalnirea de la Tulcea, Ioan Ciugulea, presedintele PNL Olt, a declarat ca singurul lucru stabilit acolo a fost ca ACD-ului de la Olt ii revin doua colegii. ACD va avea candidati pe doua colegii dar nu s-a stabilit cine vor fi candidatii, ramane de vazut. Nu sunt de acord cu cedarea unui loc PC-ului, nu am fost si nici nu voi fi de acord cu asa ceva. De ce sa le dam lor un colegiu, ce merite deosebite au avut?, a declarat Ciugulea.
Presedintele liberal este insa contrazis de conservatori.
La intalnirea de la Tulcea s-a stabilit foarte clar ca unul dintre cele doua colegii care au revenit ACD-ului la Olt este al PC-ului. Procesul verbal de negociere e semnat de toti membrii comisiei de negociere. Eu voi candida din partea PC pe colegiul care a revenit partidului pe care il reprezint. Deocamdata s-a stabilit sa candidez pentru un nou mandat de senator pe Colegiul 1, cel pe care il reprezint si acum in Parlament. Ca domnului Ciugulea ii convine sau nu, e problema dumnealui, e problema de partid a PNL, s-o discute in interiorul partidului sau in USL in asa fel incat sa obtina ceea ce-si doreste. Din cate am inteles, dumnealui si-ar fi dorit sa candideze pe un colegiu de deputat, si daca la negocieri ar fi reusit sa mai ia un colegiu era foarte bine si se impacau lucrurile. imi pare rau ca s-a ajuns in situatia asta. Atat s-a reusit, nu stiu din ce motive. Au fost anumite persoane care au facut parte dintr-o comisie de negociere, ei stiu pe ce criterii si pe ce baza s-a facut aceasta impartire a colegiilor, a declarat senatorul Nita.
S-ar putea sa candidez pe un alt colegiu, dar tot de Senat!
Candidatura acestuia pe Colegiul 1 Senat nu este insa batuta in cuie, colegiul respectiv facand obiectul unor negocieri aprinse pentru ca PSD il vrea acolo candidat pe Darius Valcov. Dupa ce initial au incercat sa-l convinga pe Nita sa renunte la candidatura, varianta esuata pentru ca liderii centrali ai PC s-au opus, social democratii incearca sa faca schimb de colegii cu ACD-ul. Senatorul Nita a confirmat ca intre el si reprezentantii PSD au fost unele discutii pe aceasta tema.
Eu intotdeauna am fost genul de om deschis la dialog, am acceptat sa port discutii pentru ca lucrurile sa mearga bine pentru toata lumea. Este adevarat ca am fost abordat de cei de la PSD sa renunt la candidatura si am discutat, dar nu depinde de mine. Am vorbit si cu cei de la centru, le-am spus despre ce e vorba, dar mi s-a pus in vedere sa renunt la acest lucru, s-a stabilit deja ca voi candida. Eu la aceasta ora nici nu mai pot sa nu candidez pentru ca as incurca foarte multa lume, ar insemna sa intorc spatele partidului care mi-a intins o mana, a declarat Mihai Nita. Acesta a precizat insa ca exista posibilitatea ca in final sa candideze pe un alt colegiu.
Probabil vor mai fi in continuare discutii si negocieri, s-ar putea totusi sa candidez pe un alt colegiu, dar tot de Senat, a afirmat Nita.
Cel mai probabil, PSD va oferi la schimb Colegiul 2, detinut la ora actuala de senatorul UNPR Ion Toma.