Peste 500 de olteni au fost muscati de caini de la inceputul acestui an, dar de cele mai multe ori, hingherii chemati sa adune maidanezii din fata blocurilor sunt agresati de locatarii iubitori de animale. Pentru a reusi sa stranga cainii maidanezi de pe strazi, echipele Serviciului de Ecarisaj apeleaza la sprijinul Politiei Locale.
Potrivit directorului Politiei Locale Slatina, Adrian Pop, oamenii legii au fost de multe ori chemati sa sprijine demersul celor de la Ecarisaj, din cauza anumitor cetateni mult prea iubitori de animale. Noi nu ne mai ocupam cu tranchilizarea animalelor, insa acordam sprijin cetatenilor care ne solicita ajutorul, deoarece unii inteleg sa-si creasca animalele in fata blocului. Chiar ieri s-a intamplat ca una din patrulele noastre sa fie in zona exact cand cei de la Serviciul de Ecarisaj strangeau animalele de pe strada. Asociatia de proprietari a solicitat sprijin, deoarece o persoana fusese muscata de un caine. Noi intervenim de fiecare data cand suntem solicitati, pentru ca exista situatii cand unii cetateni devin recalcitranti si ii agreseaza verbal sau chiar fizic pe cei de la Ecarisaj. Toti cei care recurg la astfel de gesturi sunt sanctionati, a declarat Adrian Pop.
Iar amenzile nu sunt deloc mici, si nici putine. Au fost aplicate foarte multe sanctiuni celor care au inceput sa agreseze verbal sau fizic sau au initiat un scandal, a mai spus seful Politiei Locale. Astfel, pentru injurii si amenintari amenda este cuprinsa intre 200-1.000 de lei, pentru refuzul de a se legitima amenda este intre 100-500 de lei, iar pentru participarea la scandal sanctiunea se situeaza tot intre 200 si 1.000 de lei .
DSP: 744 de olteni muscati de animale de la inceputul anului
Statisticile Directiei de Sanatate Publica Olt arata ca numarul persoanelor muscate de animale nu este deloc de neglijat. in prima jumatate a anului, in spitalele din Slatina si Caracal s-au inregistrat 744 de persoane care au avut nevoie de ingrijiri medicale. in primul semestru din 2012, in sectiile de boli infectioase ale spitalelor din Caracal si Slatina au fost consultate 744 de persoane in urma muscaturilor de diverse specii de animale – caini, pisici, sobolani, cai, magari, iepuri, porci si hamsteri. Din cele 744 de cazuri, 533 de persoane au fost vaccinate impotriva rabiei, iar 60 au primit atat vaccinul, cat si serul antirabic. Cele mai multe muscaturi au fost datorate cainilor – 538, a precizat Gabriela.