Proiectul, a carui valoare a fost de peste 1,6 milioane de lei, a avut o durata de implementare de 36 de luni, si printre obiectivele cele mai importante s-au regasit imbunatatirea calitatii infrastructurii pentru serviciile sociale la nivelul Centrului de ingrijire si Asistenta Slatina, crearea unui sistem unitar de servicii sociale in judetul Olt, capabil sa asigure incluziunea sociala a tuturor categoriilor vulnerabile, asigurarea accesului la serviciile sociale din acest centru pe baza de valori.
Grupul tinta al proiectului a fost constituit din cei 188 de beneficiari ai serviciilor de tip rezidential, din care 89 sunt persoane cu handicap si 105 sunt persoane varstnice.
Ca si rezultate in urma proiectului avem modernizarea infrastructurii pe o suprafata de 4.457 mp, lucrarile de modernizare ale cladirii au constat in reparatii capitale interioare si exterioare, renovarea sarpantei la cladirile ce adapostesc garajele, fizioterapia, cabinetul medical, spalatoria, uscatoria, refacerea aleilor pietonale din cadrul centrului, reamenajarea etajelor III si IV, reabilitarea termica a cladirii principale, reabilitarea integrala a instalatiei sanitare si electrice de la etajele II si III, imbunatatirea calitativa a tipurilor de servicii sociale oferite beneficiarilor din cadrul centrului, datorate existentei unei dotari care respecta cerintele standardelor minime obligatorii pentru aceste tipuri de servicii, a explicat Daniela Lungu, seful serviciului Dezvoltare Regionala din cadrul Consiliului Judetean Olt.
Potrivit acesteia, lucrarile au fost receptionate in luna aprilie 2011, iar garantia acestora este pana anul viitor in aceeasi luna.
Proiectul a beneficiat si de o serie de dotari, conform cerintelor, astfel ca am achizitionat echipament audio, IT, mobilier, echipamente electrice si electrocasnice, echipamente pentru bucatarie, articole sanitare, in valoare de peste 255.000 de lei. Am avut si o izolare termica, astfel incat am reusit sa crestem eficienta energetica cu 15%. Asa cum arata centrul astazi, eu zic ca e o diferenta destul de mare fata de situatia initiala. si dotarile au crescut considerabil ca si calitate si numar, pentru ca tot ce insemna aparatura de bucatarie si uz industrial era destul de precara, a mai spus aceasta.
CJ Olt a avut 4 proiecte finantate in cadrul POR pentru infrastructura sociala: doua au fost finalizate la Cezieni si Slatina, iar in implementare sunt centrele de la soparlita si Draganesti-Olt.
Centrul de ingrijire si Asistenta Sociala Slatina, reabilitat cu 1,6 milioane de lei
- Advertisement -
- Advertisement -