Persoanele care prin faptele lor aduc daune sanatatii altei persoane (agresorii) raspund potrivit legii si au obligatia sa repare prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale reprezentand cheltuielile efective ocazionate de asistenta medicala acordata persoanei care a fost vatamata. Sumele reprezentand cheltuielile efective vor fi recuperate de catre furnizorii de servicii medicale. Pentru litigiile avand ca obiect recuperarea acestor sume, furnizorii de servicii medicale se subroga in toate drepturile si obligatiile procesuale ale caselor de asigurari de sanatate si dobandesc calitatea procesuala a acestora, in toate procesele si cererile aflate pe rolul instantelor judecatoresti, indiferent de faza de judecata, a explicat Constanta Coteneanu, purtatorul de cuvant al CAS Olt.
Furnizorii de servicii care acorda asistenta medicala persoanelor agresate realizeaza o evidenta distincta a acestor cazuri si au obligatia sa comunice lunar casei de asigurari de sanatate aceasta evidenta, in vederea decontarii, precum si cazurile pentru care furnizorii de servicii medicale au recuperat cheltuielile efective in vederea restituirii sumelor decontate de casele de asigurari de sanatate pentru cazurile respective.
Potrivit reprezentantilor CAS, pana la sfarsitul anului trecut au fost raportate de spitalele din judet si Serviciul Judetean de Ambulanta Olt un numar de 1.328 cazuri de persoane care au beneficiat de servicii medicale acordate ]n urma unor agresiuni, cheltuielile ajungand la suma de 685.112 lei.
Din aceasta suma, pe parcursul anului trecut unitatile spitalicesti si Ambulanta au recuperat doar 118.647 lei.
Cele mai multe cazuri au fost raportate de SJA – 912, urmat de Spitalul Slatina, cu 381 cazuri, Spitalul Caracal – 17 cazuri, Spitalul Corabia -17, iar Spitalul Bals, un singur caz.
Sute de mii de lei cheltuite de spitale pentru asistenta medicala a agresatilor
- Advertisement -
- Advertisement -