Potrivit acestor acte aditionale, APIA emite, la cererea solicitantului, a doua confirmare scrisa – adeverinta – prin care se atesta ca acesta a depus cerere de ajutor pentru Masura 215 – Plati privind bunastarea animalelor si, de asemenea, este confirmata suma reprezentand 25% din valoarea sprijinului solicitat, cu conditia ca valoarea primei adeverinte eliberate sa fie acoperita de valoarea decontului justificativ depus.
Agentia a incheiat acte aditionale cu urmatoarele banci: CEC BANK S.A, Raiffeisen Bank, Banca Romana pentru Dezvoltare, OTP Bank, Unicredit tiriac, Banca Comerciala Romana, Banca Centrala Cooperatista Creditcoop, Banca Comerciala Carpatica, Banc Post, Piraeus Bank Romania S.A., Banca Comerciala Intesa Sanpaolo Romania, Agricover IFN S.A.
Fondul de Garantare a Creditului Rural IFN S.A. si Fondul National de Garantare a Creditelor pentru intreprinderile Mici si Mijlocii garanteaza 80% din valoarea creditului contractat de fermier.
Mentionam ca Banca (creditorul) are dreptul de a impune, pe langa o serie de adeverinte/acte doveditoare necesare dosarului, propriile conditii de creditare, stabilite de catre Creditor si aprobate de catre Banca Nationala a Romaniei. Aici sunt incluse si garantii pe care Creditorul le poate solicita din partea Beneficiarului (fermierului).
Reafirmam recomandarea adresata potentialilor beneficiari sa isi aleaga Creditorul numai dupa un studiu atent al conditiilor de creditare impuse de fiecare banca (creditoare), pentru a obtine conditiile de creditare cele mai avantajoase si care se potrivesc cel mai bine profilului exploatatiei sale, se arata intr-un comunicat de presa al agentiei.
APIA a incheiat acte aditionale cu 12 banci pentru a veni in sprijinul fermierilor care au nevoie de credite
- Advertisement -
- Advertisement -