Vizita a fost organizata de filiala judeteana a ACoR, prin presedintele Mircea Velica, primarul localitatii Izbiceni. Invitatii au vazut si cinci locatii din comuna, unde fermierii olteni cultiva legume de ani de zile, in special rosia de Izbiceni, renumita la nivel de tara.
Astazi (n.red. duminica) a avut loc un eveniment deosebit la Izbiceni, si anume, la invitatia filialei judetene Olt a ACoR si a primariei comunei Izbiceni, au fost alaturi de noi prietenii nostri primari din judetul Calarasi, in numar de 85, si sase parlamentari, intr-un schimb de experienta vizavi de sectorul legumicol la nivelul comunei. S-au vizitat 5 locatii de solarii ale fermierilor, de asemenea Centrul Cultural Tudor Gheorghe si Muzeul. Au avut loc contacte directe intre fermierii de aici si cei de la Calarasi, impresii, si dumnealor ne-au invitat la ei acasa; le vom da curs invitatiei, in asa fel incat, in urma acestui schimb de experienta intre doua judete, sa avem posibilitatea sa ne cunoastem mai bine, deoarece ei sunt pe alt domeniu. Consideram ca acest lucruri sunt normale si firesti, si cu cat aceasta comunicare va exista intre localitati si judete, in final vor fi benefice pentru cetateni. Multi dintre ei erau la inceput, au vazut pentru prima oara cum arata o cultura in sistem protejat, dar in final a fost o reusita nu numai pentru noi, ci si pentru ei. Sunt convins ca ceea ce facem noi, prin promovarea rosiei de Izbiceni, va duce la cresterea numarului celor care vor consuma rosii si legume de aici, a declarat Mircea Velica, primarul din Izbiceni.
Valeriu Steriu: Tebuie sa-i protejam pe fermieri, ca productia autohtona sa aiba acest avantaj de a fi vanduta corect pe piata!
Printre parlamentarii prezenti la eveniment s-a numarat si fostul deputat de Olt, in prezent deputat de Calarasi Valeriu Steriu, membru in Comisia pentru Agricultura din Camera Deputatilor.
E un schimb de experienta foarte bun, as putea sa spun ca e poate cea mai frumoasa actiune din ultimii ani la care particip. Alaturi de o parte din primarii din colegiul pe care il reprezint acum in judetul Calarasi, sunt in vizita foarte multi fermieri – actuali si viitori – care vor sa invete de la Izbiceni cum sa poata face legumicultura si in zona din Baragan. Majoritatea tinerilor fermieri din Calarasi sunt mai degraba invatati cu cultura de cereale, si din punctul acesta de vedere vad ceva nou aici. Ma bucur ca suntem si mai multi colegi din Parlament, din Comisia pentru Agricultura, suntem alaturi de primari, si invatam si noi cum sa ne putem organiza legislativ ca activitatile viitoare ale acestora sa fie mai bine puse la punct si mai bine sprijinite. Pe de alta parte, chiar schimbul de experienta intre primari e foarte interesant, legat de incurajarea activitatilor agricole. Sunt convins ca vom avea si vizita inversa, si fermierii din Olt sa invete cum se face cultura mare la cei din Calarasi. Nu pot decat sa fiu foarte fericit ca de la vechiul colegiu la noul colegiu pot face o astfel de punte, a declarat Valeriu Steriu. Acesta i-a sfatuit pe fermierii olteni sa aiba incredere in ce fac si sa fie siguri ca de la nivel central vor avea parte de sprijin in asa fel incat produsele romanesti sa nu mai fie defavorizate de competitia neloiala, in special in cazul importurilor.
in primul rand sa aiba incredere in productia de legume, si ceea ce vad aici la Izbiceni sa inteleaga ca e ceva de luat ca si reper. Eu, ca deputat, pot sa-i incurajez sa faca, si in acelasi timp imi dau seama ca trebuie sa-i protejam ca productia autohtona sa aiba acest avantaj de a fi vanduta corect pe piata. Avem in clipa de fata o competitie mai neloiala, insotita de evaziune, din partea importurilor. Aici vom descuraja toate operatiunile si vom incerca sa lasam legumele romanesti sa fie exclusiv pe piata romaneasca, si eventual sa fie exportate, a precizat Steriu.