Astfel, organul fiscal competent pentru administrarea creantelor fiscale datorate de contribuabili are obligatia de a elibera certificatul care atesta modul de indeplinire a obligatiilor de plata a impozitelor, taxelor, contributiilor si a altor venituri, denumit in continuare certificat de atestare fiscala, in urmatoarele situatii:
la solicitarea contribuabililor, prin depunerea unei cereri de eliberare a certificatului de atestare fiscala; la solicitarea autoritatilor publice, in cazurile si in conditiile prevazute de reglementarile legale in vigoare, prin depunerea unei adrese de eliberare a certificatului de atestare fiscala; din oficiu, in situatia in care se schimba competenta de administrare a creantelor fiscale, ca urmare a schimbarii domiciliului fiscal sau a altor situatii prevazute de lege; la solicitarea detinatorilor de parti sociale la o societate comerciala, prin depunerea unei cereri de eliberare a certificatului de atestare fiscala.
in cazul primelor doua situatii, precum si la ultima, solicitantii depun cererea/adresa de eliberare a certificatului de atestare fiscala la organul fiscal competent pentru administrarea obligatiilor fiscale datorate de contribuabil. Cererea/adresa de eliberare a certificatului de atestare fiscala se depune la registratura organului fiscal competent sau se comunica prin posta, cu scrisoare recomandata cu confirmare de primire. Cererea/adresa de eliberare a certificatului de atestare fiscala poate fi transmisa si prin mijloace de transmitere la distanta, insotita de o copie a documentului eliberat de autoritatea contractanta, dupa caz. in situatia in care cererea/adresa de eliberare a certificatului de atestare fiscala a fost depusa/transmisa la un organ fiscal necompetent, aceasta va fi inaintata organului fiscal competent in termen de doua zile de la data primirii.
Adresa de eliberare a certificatului de atestare fiscala trebuie sa contina urmatoarele elemente: datele de identificare ale autoritatii solicitante; datele de identificare ale contribuabilului; in acest caz este obligatorie mentionarea denumirii/numelui si prenumelui, precum si a codului de identificare fiscala al contribuabilului; temeiul legal al solicitarii; scopul solicitarii.
in situatia in care cererea de eliberare a certificatului de atestare fiscala este depusa de catre detinatorul de parti sociale, organul fiscal competent verifica daca solicitantul are calitatea de detinator de parti sociale.
in conditiile in care contribuabilul doreste sa obtina mai multe exemplare ale certificatului de atestare fiscala, in cererea sa mentioneaza numarul de exemplare solicitate. in acest caz, taxa extrajudiciara de timbru se plateste o singura data, indiferent de numarul de exemplare solicitate, in cazul in care plata taxei extrajudiciare de timbru se efectueaza prin aplicarea si anularea de timbre fiscale, conform legii, timbrul propriu-zis se aplica pe un exemplar original care se comunica solicitantului, matca se aplica pe un exemplar original care se pastreaza la organul fiscal emitent, iar pe celelalte exemplare originale se fac mentiuni cu privire la achitarea taxei extrajudiciare de timbru. in situatia in care plata se efectueaza prin celelalte modalitati prevazute de lege, se fac mentiuni cu privire la achitarea taxei extrajudiciare de timbru pe toate exemplarele certificatului. Ordinul intra in vigoare la data de 1 mai 2013.