Povestile familiilor la care am ajuns cu produsele cumparate in urma campaniei umanitare de Paste sunt triste. Pentru a le face aceasta sarbatoare mai frumoasa a fost nevoie de gestul simplu al fiecarui militar din cadrul inspectoratului, de a da putin din ce are pentru acesti oameni napastuiti de soarta. Nu poti sa nu te bucuri, totusi, atunci cand parintii te primesc cu lacrimi in ochi si cei mici radiaza de fericire cand vad ciocolata, sucul, cozonacii, napolitanele sau iepurasii din ciocolata, a precizat plutonierul Alin Basasteanu, purtatorul de cuvant al Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta Olt.
Familia Gherghe din comuna Osica de Sus, sat Peretu, a fost prima la care au ajuns pompierii. Familia are sase copii, trei dintre acestia merg la scoala, iar ceilalti trei au intre noua luni si trei ani. Locuiesc in casa parintilor barbatului, in doua camere mici, dar curate, iar in locul geamurilor au celofane. in fiecare zi parintii se gandesc ce sa puna copiilor pe masa si produsele primite de la pompieri ii ajuta, macar in perioada Pastelui, sa uite de aceasta grija. Sa va dea Dumnezeu sanatate, dumneavoastra si la familii! Va multumim din suflet si sa aveti Sarbatori Fericite!, le-a spus pompierilor mama copiilor.
A doua familie la care au ajuns militarii este familia Gheorghita din comuna Visina. Aici, intr-o gospodarie curata si ingrijita, locuiesc doi batrani, patru copii – trei fete si un baiat- si o femeie care si-a pierdut sotul in urma unui accident feroviar. Tragicul accident s-a produs anul trecut, in sambata Pastelui, cand barbatul aflat cu caruta pe camp a fost lovit de tren si a decedat. Femeia a ramas sa aiba grija de cei patru copii si ne-a marturisit ca fara sprijinul socrilor, in a caror casa si locuieste, nu ar avea cum sa se descurce. Ne descurcam foarte greu cu banii, dar ne mai ajuta socrii. Toti trei ii crestem pe cei mici, altfel nu am avea cum sa facem fata, a marturisit mama copiilor.
Apoi, pompierii au mers in comuna Stoenesti, la familia stefan. Doi soti tineri, care au grija de cei doi baieti ai familiei, unul de patru ani si unul de sase, care urmeaza sa mearga la scoala din toamna. Acestia locuiesc intr-o casa batraneasca, impreuna cu bunica barbatului, de care au grija. Singurul venit stabil este ajutorul social de 306 de lei. Vara lucreaza cu ziua pentru a-i putea intretine pe cei mici. Toata lumea din comuna ii cunoaste ca pe o familie muncitoare si cuminte. Iarna este foarte greu cu banii, vara mai lucram cu ziua prin sat si mai castigam cate un ban a spus barbatul.
Ultima familie la care au ajuns salvatorii are o poveste impresionanta. Membrii familiei Cecanau locuiesc pe strada Ioan Voda cel Cumplit, din municipiul Caracal. La prima vedere nu parea o locuinta a unei familii nevoiase – un gard frumos, o casa intretinuta, dar povestea celor care locuiau in ea i-a cutremurat pe toti. La poarta pompierii au fost intampinati de o femeie tanara, in glasul careia se simtea bunul simt si emotia. Aceasta are grija de doi baieti, unul de 13 ani, elev in clasa a saptea, unul de 10 ani, elev in clasa a treia, si de parintii sotului. Impresionat a fost momentul cand femeia le-a spus celor mici: Uite mami, ei sunt ingerasii trimisi de tati sa ne aduca ce avem nevoie de Pasti. Pana nu demult au fost o familie fericita, fara probleme financiare, dar soarta a facut ca normalitatea sa se transforme in tragedie in anul 2011, cand sotul femeii, cel care avea grija de intreaga familie, a fost victima unui accident rutier in Bucuresti si nu a mai putut fi salvat. in urma incidentului, femeia a ramas singura cu cei doi copii, cu soacra care timp de sase luni a fost imobilizata la pat in urma aceluiasi accident, dar si cu socrul care la randul sau este bolnav. Pierderea tatalui nu a ramas fara urmari pentru copii. Acestia au avut nevoie de consiliere psihologica, iar psihologul la care au mers le-a spus ca tatal va veni sa-i vada in fiecare seara, sub forma de steluta. Acum, copiii urmaresc in fiecare seara stelele, crezand ca vine tatal lor. Baiatul cel mare, Dorel, in varsta de 13 ani, este pasionat de sah si a obtinut, in anul 2011, locul trei la un concurs international de profil. A spus ca ar vrea sa se faca preot, iar cel mic, vizibil emotionat de moment, vrea sa devina pompier, ca sa salveze vieti.
Campania umanitara a continuat si duminica in orasele Bals si Scornicesti. La Bals, pe strada Mihai Drumes, pompierii au gasit o familie cu doi copii, o fata de noua ani, eleva in clasa a doua, si un baiat care merge la gradinita. Ei sunt copiii familiei Nicolae, pe care cei doi tineri trebuie sa-i intretina si sa-i duca la scoala si la gradinita, venitul familiei fiind de 306 lei. in aceeasi casa locuiesc si parintii barbatului, dar si un frate al acestuia. Andreea, copilul cel mare al familiei, are rezultate foarte bune la scoala si a luat chiar o medalie de aur la un concurs scolar de Limba Romana.
Apoi, pompierii s-au deplasat in orasul Scornicesti, sat Bircii, la familia Ghita. intr-o casa batraneasca, cu celofane in loc de geamuri, locuiesc doua fete, de sapte si patru ani, si mama acestora. Femeia le creste cu un venit de 84 de lei pe luna pe cele doua fete, una eleva in clasa zero si cealalta in grupa mare la gradinita. ,,Ne descurcam foarte greu cu banii, ne mai ajuta vecinii cu mancare ca altfel nu ne-am descurca. Vara muncesc si pe doua sute de mii pe zi ca sa am ce sa le dau sa manance la fete. O sa ne ajute foarte mult ce ne-ati adus. Multumim frumos! O sa avem un Paste mai frumos a spus cu lacrimi in ochi mama celor doua copile.
Ultima familie la care au ajuns produsele pompierilor a fost tot din orasul Scornicesti. Familia Ilie locuieste intr-o casa veche si trebuie sa intretina doi copii, o fata in clasa a saptea si un baiat in clasa a treia. Venitul lunar al familiei este de 144 de lei. Fata are rezultate foarte bune la scoala, la fel si baiatul. ,,Ne gandim in primul rand la butelie, la lumina, ca la celelalte nici nu ne mai gandim a spus barbatul.
Toate cele sapte familii le-au multumit pompierilor pentru initiativa si le-au urat Sarbatori fericite si sanatate.
Pompierii olteni, alaturi de cei aflati in suferinta
- Advertisement -
- Advertisement -