8.8 C
Slatina
luni,12 mai,2025

Ultimele Articole

Ziua Copilului, sarbatorita la Corabia

- Advertisement -

Toti copiii au primit bomboane din partea Primariei, iar buna dispozitie a fost mentinuta de actorii trupei de teatru, care au pictat copiii pe fata, au avut oameni pe picioroange si statui vivante, iar un clown a prezentat tot spectacolul.
De asemenea, pe scena din Piata Independentei s-a desfasurat Festivalul Interjudetean de folclor Cununa Dunarii, coordonat de scoala Gimnaziala Mihai Eminescu din Corabia cu sprijinul primariei si consiliului local, la care au participat peste 400 de copii din judetele Olt, Dolj, Teleorman, Gorj. Trofeul festivalului a fost castigat de formatia de dansuri Mugurasii Oltului din comuna Giuvarasti. Invitati speciali ai acestui festival au fost componentii Ansamblului Folcloric Nashenceta din Pleven – Bulgaria.
A fost o zi deosebit de frumoasa, sarbatorita asa cum se cuvine si la Corabia. Copiii dau sens vietii si oricat ne-ar fi de greu ne fac sa luptam si sa mergem mai departe. Cu inocenta din priviri si sufletele lor pure, copiii sunt cei care aduc lumina in orice familie, a spus Dan Oltean, purtatorul de cuvant al Primariei Corabia.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți