Manifestarile dedicate acestui eveniment vor debuta la ora 09:40, cu o documentare si cercetare la cimitirul de la Olteni, din Vilcele de Sus si Fantana ‘Nalta. De la ora 10:30, formatiile de calusari din Oporelu, Cirlogani si Vilcele vor dansa calusul in curtile localnicilor din comuna Vilcele. La ora 12:30, organizatorii evenimentului si invitatii acestora se vor intalni la Caminul Cultural din localitate, unde vor schimba impresii si vor viziona filme documentare. Apoi, de la ora 19:30, va avea loc un spectacol artistic oferit de Ansamblul Profesionist Doina Oltului, cu participarea solistilor de muzica populara: Neta Soare, Maria Ghinea, Victorita Cica, Catalin Barbulescu si Rapsozii Oltului din Draganesti Olt. Cu incepere de la ora 20:45 va avea loc festivitatea de premiere a calusarilor din Valcele.
Printre invitatii de seama la acest simpozion se numara si trei echipe de cercetatori. Este vorba despre o echipa de la Muzeul Satului, condusa de conferentiar universitar doctor Paulina Popoiu, o echipa de la Centrul National de Conservare, condusa de directorul insitutiei, domnul Ogrezeanu, si o echipa formata din opt studenti, de la Universitatea Bucuresti, condusa de conferentiar universitar doctor Narcisa stiuca. De asemenea, ne-am dori sa avem printre invitati profesori de literatura si istorie, care sunt legati de folclor, de etnografie, de tot ceea ce inseamna traditie, a declarat Florian Dumitrescu, directorul CJCPCTC Olt.
Potrivit lui Nichita Dragomira, consultant artistic in cadrul CJCPCTC Olt, Calusul secular de la Vilcele este jucat de peste 100 de ani, chiar dupa Razboiul de Independenta din anul 1877. Exista documente si dovezi ca in Vilcele calusul s-a jucat dupa Razboiul de Independenta. in perioada boierilor la Vilcele era un conac in curtea caruia se juca. Primul joc avea loc chiar in curtea boierului. Conacul a luat foc in anul 1907 si toata lumea se intreba unde vor mai dansa calusarii. Dansul Calusului a rezistat insa in timp. La Valcele, Calusul de scena nu s-a intrerupt niciodata, a spus Nichita Dragomira.
Magia Calusului incepe sa se deterioreze
Ritualul Calusului a fost proclamat de catre UNESCO Capodopera a patrimoniului cultural imaterial al umanitatii in 2005, iar filmul de prezentare a fost realizat in judetul Olt.
Potrivit lui Nichita Dragomira, numarul localitatilor din judetul Olt in care s-au infiintat si reinfiintat cete de calusari a crescut, cea mai recenta infiintare fiind in comuna soparlita. Cu toate acestea, magia calusului incepe sa se deterioreze, spune Nichita Dragomira.
in prezent, in judetul Olt sunt aproximativ 40 de localitati unde se pleaca in sat. Numai ca desfasuratorul Calusului nu mai este acelasi. in unele zone s-a renuntat la juramant, s-a renuntat la steag. Magia Calusului incepe usor sa se deterioreze. Ramane practic partea de spectacol, care place. in primul rand valoarea juramantului nu mai exista. Tinerii nu mai cred in asa ceva. inainte, trei ani de zile nu ieseau din juramant pentru ca se desfiinta ceata. Pe vremuri Calusul era ca in Academia franceza- cand iesea unul dintre dansatori trebuia sa intre altul, a declarat Nichita Dragomira.