La sfarsitul saptamanii trecute, politistii de la Rutiera au continuat seria de actiuni preventive pentru reducerea numarului accidentelor rutiere si a consecintelor acestora, produse pe fondul nerespectarii regimului legal de viteza.
Astfel, aproximativ 300 de politisti de la Rutiera si Ordine Publica, utilizand 35 de aparate radar, au actionat pe soselele din judet pentru depistarea, identificarea si tragerea la raspundere a celor care incalca prevederile legale sau comit infractiuni la regimul circulatiei rutiere, in principal a celor care depasesc limita legala de viteza.
in urma neregulilor constatate, oamenii legii au aplicat 414 sanctiuni contraventionale, valoarea acestora fiind de 76.600 lei.
Din totalul amenzilor, 385 au vizat incalcari ale legislatiei rutiere, 256 fiind pentru depasirea vitezei legale, 11 pentru depasire neregulamentara si trei pentru consum de alcool. De asemenea, politistii au retinut 11 permise de conducere, trei fiind pentru depasirea vitezei legale, doua pentru depasire neregulamentara si patru pentru consum de alcool. Totodata, pentru neregulile constatate politistii au retinut trei certificate de inmatriculare, a precizat comisarul sef Claudia Radu, purtatorul de cuvant al Inspectoratului de Politie Judetean Olt.
in perioada urmatoare politistii cu atributii pe linie de politie rutiera vor actiona la orele de varf, pe arterele principale, pentru combaterea excesului de viteza, prevenirea accidentelor si ambuteiajelor rutiere, fluidizarea si controlul circulatiei.
Peste 400 de amenzi date de politisti in weekend
- Advertisement -
- Advertisement -