Peste 100 de elevi din 28 de tari ale lumii au sustinut la mijlocul lunii septembrie testele din cadrul celei de-a VII-a editie a Olimpiadei Internationale de stiinte ale Pamantului (International Earth Science Olympiad – IESO), in orasul Mysore din India. Lotul Romaniei, format din 4 elevi din Slatina, Craiova, Bucuresti si Timisoara, s-a clasat pe locul III, dupa Coreea de Sud si Taiwan, si la egalitate cu Japonia si Thailanda.
inainte si dupa sustinerea celor doua probe din cadrul concursului international, elevii au avut parte de excursii in orasul Mysore si prin imprejurimi, la templele de la Belur si Halebeedu si la cea mai mare statuie monolitica din lume de la Shravanabelagola.
Cat de grea a fost competitia care i-a adus lui Ionut o medalie de argint, dar si ce planuri de viitor are liceanul, aflam chiar de la el.
incepand cu dimineata zilei de 12, pana in seara zilei de 16, toate mijloacele de comunicare (telefoanele, laptop-urile, tabletele) ne-au fost luate, pentru a arata seriozitatea organizatorilor. Am avut doua probe – scrisa si practica. Disciplinele generale au fost fizica, chimie, biologie si geografie, iar notiunile dobandite la aceste materii scolare le-am folosit la testele care au fost din geologie, astronomie, atmosfera si hidrosfera. La proba scrisa am avut 2 ore testul la geologie, apoi o pauza, dupa care au urmat testele la celelalte 3, in total tot 2 ore toate cele trei discipline. La proba practica am fost impartiti pe grupe internationale (9 grupe a cate 12 elevi din tari diferite) si fiecare grupa se ducea in cate un loc; de exemplu o grupa era la testul pe teren de la atmosfera, alta era la testul pe teren de la geosfera, alta la testul scris (era tot parte practica, dar intr-o sala de clasa) de la astronomie. in total proba practica a durat in medie 10 ore, cu tot cu transportul si asteptatul, a declarat Ionut.
Singura disciplina care i-a pus ceva probleme lui Ionut a fost astronomia, de aceeasi parere fiind si ceilalti participanti. Cu toate astea, liceanul slatinean a reusit sa bifeze raspunsurile corecte.
Clar astronomia a fost mai dificila, si toata lumea a spus ca a fost foarte grea. Initial, la proba scrisa aveam doar 45 de minute pentru astronomie, insa organizatorii au decis sa ne lase 2 ore pentru astronomie, atmosfera si hidrosfera; la acea proba, eu am terminat astronomia abia dupa o ora, nicidecum in 45 de minute. De asemenea si partea practica de la geologie a fost destul de dificila deoarece am avut 4 roci pe teren si 4 esantioane de roci intr-o sala de clasa, la fiecare avand aceleasi 5 intrebari: Unde s-a format roca? Ce ne-a condus la aceasta concluzie? Ce structuri putem observa? Ce procese au participat la formarea rocii?, iar fiecare intrebare avea 10-15 raspunsuri posibile, zicand ca putem alege mai mult de unul, iar pentru raspunsurile puse gresit se scadeau 0,5 puncte, pentru cele puse corect se aduna 1 punct. A fost destul de dificil, a mai spus Ionut Voinicu.
Adolescentul spune ca nu se va opri aici si isi doreste ca la urmatoarele concursuri sa obtina rezultate si mai bune.
Sunt foarte multumit de rezultat, bineinteles ca se putea si mai bine, dar voi incerca sa ma prezint si mai bine la viitoarele olimpiade la care voi participa. Sper ca va mai fi cel putin o olimpiada internationala. Anul acesta Romania a avut cea mai buna echipa de cand participa la aceasta olimpiada; in anii trecuti am avut 1 argint + 3 bronzuri (Indonezia, 2010), 1 aur + 3 bronzuri (Italia, 2011), 2 arginturi + 2 bronzuri (Argentina 2012), iar anul acest 1 aur + 3 arginturi, clasandu-ne pe locul III ca natiune, dupa Coreea de Sud si Taiwan si la egalitate cu Japonia si Thailanda, a conchis acesta.
in conditiile in care invatamantul din ziua de azi se afla in cadere libera, dovada fiind in fiecare an graitoarele procente de promovabilitate inregistrate la bacalaureat, liceanul slatinean este unul dintre cele mai bune exemple ca acolo unde exista vointa totul este posibil, iar materiile studiate in scoala nu sunt mistere de nedescifrat.