Reprezentantii Inspectoratului scolar Olt au prezentat in cadrul unei conferinte de presa organizate joi un bilant la 4 luni de la inceperea anului scolar. Conducerea institutiei a subliniat doua aspecte negative cu care se confrunta, desi au fost luate masuri in acest sens. Vorbim de absenteism si abandon scolar, fenomene dovedite prin cifrele inregistrate la nivelul ISJ. Elevii olteni chiulesc pe capete de la ore, fara sa constientizeze ca pierderea ii afecteaza cel mai mult pe ei, iar de cealalta parte, unii aleg sa abandoneze scoala din motive precum lipsa banilor, repetentie sau chiar casatorie. O solutie in acest sens este, in opinia inspectorului scolar general, infiintarea scolii Profesionale, unde ar urma sa se inscrie elevi care au parasit scoala.
Absenteismul scolar este inca la cote ridicate. Este un motiv de ingrijorare pentru noi si am incercat sa luam impreuna cu alte institutii partenere, cum ar fi IPJ Olt, toate masurile pe care le puteam lua pentru a diminua acest fenomen, care este, in opinia noastra, ingrijorator. Abandonul scolar in ultimii trei ani s-a ridicat la 172 de elevi care au renuntat la scoala, din ce in ce mai multi, din nefericire. Motivele pentru care acestia au abandonat scoala au fost identificate de noi, cu sprijinul conducerii unitatilor de invatamant: situatie materiala precara – 101, plecarea familiei in strainatate – 21, repetentie – 33, si casatorie – 12. Prin reinfiintarea scolii Profesionale, trebuie sa va spun ca, pentru anul scolar viitor, unitatile de invatamant profesional si tehnic au cuprins in proiectul planului de scolarizare 16 clase de invatamant profesional. Le dam tot concursul sa le realizeze: cert este ca oferta lor educationala e de data aceasta in concordanta cu nevoile de angajare ale agentilor economici din Olt, cei din industrie si agricultura. Vom avea in vedere, cu sprijinul primariilor, sa cuprindem la scoala Profesionala acei elevi care au terminat clasa a IX-a, nu au implinit 18 ani si din diferite motive au abandonat scoala. Acelasi lucru il putem face si pentru elevii de clasa a X-a; toti se incadreaza in grupul tinta care ar putea intra la scoala profesionala si sa beneficieze de sprijinul guvernamental de 200 de lei, bursa profesionala, si nu numai atat, sa invete o meserie si sa intre pe piata muncii. Deja am demarat acest proiect; in primele zile ale anului viitor vom avea intalniri cu primarii localitatilor pentru a identifica pe toti acesti elevi care stau acasa, a declarat Felicia Man, inspectorul scolar general.
Din statisticile noastre, 50 de elevi au abandonat clasa a IX-a, si 9 dupa clasa a X-a. S-ar putea sa mai identificam si altii. Problema este ca avem 80 de elevi care au abandonat dupa clasa a VIII-a si nu au mers la liceu, ori pentru ei nu avem deocamdata o alternativa de cuprindere intr-o forma de invatamant. Ei se pot inscrie la liceu, insa nu la scoala Profesionala. Intentionam sa realizam un arbore aptitudinal si sa vedem spre ce sunt ei orientati, a mai spus Felicia Man.
16 clase de profesionala din anul scolar 2014-2015
Reprezentantii Inspectoratului scolar spun ca tot mai multe licee cu profil tehnic au cerut pentru anul scolar viitor clase de profesionala. Cele mai multe sunt in Slatina, insa solicitari sunt si de la Caracal, Bals, Corabia. Totodata, se doreste reinfiintarea unor calificari cerute de agentii economici care au participat la discutii cu directorii de scoli si conducerea ISJ.
E o crestere semnificativa: la Corabia se vor face doua clase, a aparut ca noutate clasa ceruta la Bals, si Caracalul a cerut, iar Slatina a ajuns la 11 clase. Calificari sunt foarte multe pentru ca legea ne permite ca intr-o clasa sa cuprindem doua calificari; nicio calificare nu a fost luata fara sa fie consultati agentii economici. Ne bucuram de faptul ca nu au venit numai agenti economici foarte mari, avem si agenti mai mici, care si-au exprimat dorinta de a colabora in scolarizarea acestor elevi; sunt cateva service-uri care si-au dorit sa ne ajute in realizarea instruirii practice, si elevii sunt foarte multumiti. Ca si calificari noi apar la Colegiul P.S. Aurelian confectioneri produse textile, la Alexe Marin avem mecanic auto, la Metalurgic sunt trei clase cu 6 calificari cerute de cei mai mari agenti economici: Altur, Alro, TMK Artrom; se merge foarte mult pe prelucrari la cald si obtinerea si prelucrarea metalelor neferoase; avem promisiuni ca agentii economici vor fi cu totul alaturi de noi, vor ajuta cum pot elevii care dovedesc ca sunt interesati. incercam sa descoperim acei elevi care au terminat clasa a IX-a si au abandonat scoala; asteptam sa se mearga putin mai sus cu varsta elevului care este acceptat in anul I de invatamant profesional, si atunci am avea si mai mare succes, pentru ca am putea cuprinde mai multi elevi. Acesti copii au cele mai mari sanse de angajare, a spus si Vera Rachina, inspectorul pe discipline tehnice din cadrul ISJ Olt.