20.3 C
Slatina
duminică,6 iulie,2025

Ultimele Articole

Dosarul Frauda la referendum: Doi inculpati din Piatra Olt isi recunosc vinovatia

- Advertisement -

Vineri, la inalta Curte de Casatie si Justitie a avut loc un nou termen al procesului in care vicepremierul Liviu Dragnea si alti 74 de inculpati sunt acuzati de fraudarea referendumului pentru demiterea lui Traian Basescu. Potrivit Mediafax, instanta a citit rechizitoriul procurorilor DNA si a stabilit ca audierile in acest caz sa inceapa in 14 februarie, cu un prim lot de persoane, respectiv membrii sectiei de votare 105, din Piatra Olt.
Sotii Marius Marinel si Simona Cristina Predut au aratat, prin avocatul lor, ca doresc sa fie judecati prin procedura simplificata, respectiv prin prisma articolului 320 indice 1 din Codul de procedura penala, prin care se arata ca inculpatul recunoaste integral acuzatiile ce i se aduc de catre anchetatori, iar in acest context i se scade o treime din pedeapsa ce va fi aplicata. Instanta va analiza in 24 ianuarie daca ii poate judeca prin procedura simplificata pe cei doi inculpati, precizeaza Mediafax.
Cei doi au fost membri ai biroului electoral al sectiei de votare nr. 105, din Piatra Olt, ei fiind acuzati de falsificare, prin orice mijloace, a documentelor de la birourile electorale si introducerea in urna a unui numar suplimentar de buletine de vot decat cele votate de alegatori. Potrivit rechizitoriului intocmit de procurori, cei doi si-au recunoscut vinovatia inca din timpul cercetarilor.

Opt inculpati din Olt

Vicepremierul Liviu Dragnea impreuna cu 74 de persoane, presedinti si membri ai unor sectii de votare din judetele Teleorman, Vrancea, Gorj si Olt, au fost trimisi in judecata de procurorii DNA in luna octombrie a anului trecut. Dragnea este acuzat ca, in calitate de secretar general al PSD, a uzat de influenta si autoritatea sa in partid in scopul obtinerii unor foloase nepatrimoniale de natura electorala, necuvenite, pentru alianta politica din care facea parte formatiunea reprezentata de inculpat, si anume indeplinirea cvorumului de participare cu ajutorul voturilor obtinute in alte conditii decat cele legale. Potrivit procurorilor, Dragnea a coordonat un mecanism complex, in care a implicat mai multe persoane asupra carora avea influenta in virtutea functiei pe care o detinea, avand ca scop fraudarea rezultatelor privind participarea la vot.
Ca un prim pas, inculpatul Nicolae-Liviu Dragnea, in calitate de secretar general al partidului pe care il reprezenta, dar si de coordonator al campaniei electorale, a emis doua adrese, la 12 si 13 iulie 2012, destinate organizatiilor judetene de partid, respectiv presedintilor si directorilor de campanie, dar si primarilor din tara ai acelui partid, adrese prin care, pentru obtinerea participarii la vot a alegatorilor, in proportie de 60%, li se solicita sa ia masuri incriminate de catre Legea nr. 3/2000 (in fapt, promisiuni de foloase materiale in scopul de a determina alegatorii sa voteze) si, de asemenea, sa propuna prefectilor infiintarea de sectii de votare in statiunile turistice, care nu sunt ele insele unitati administrativ-teritoriale. in paralel, inculpatul Nicolae-Liviu Dragnea a coordonat un sistem informatic complex, prin intermediul caruia a transmis mesaje, ordine si recomandari legate de stimularea participarii cetatenilor la vot prin mijloace interzise de lege, catre coordonatorii judeteni de campanie /primarii/activistii de partid, preciza un comunicat de presa al DNA.
Potrivit procurorilor, demersul infractional al inculpatului Dragnea a fost sustinut de 74 de persoane, presedinti si membri ai unor sectii de votare din localitati din judetele Teleorman, Vrancea, Gorj si Olt, in sarcina carora s-a retinut infractiunea de falsificare, prin orice mijloace, a documentelor de la birourile electorale si introducerea in urna a unui numar suplimentar de buletine de vot decat cele votate de alegatori, infractiuni comise sub forma autoratului, complicitatii sau a instigarii.
Din Olt au fost trimise in judecata opt persoane care au facut parte din biroul electoral al sectiei de votare nr.105, Piatra Olt: Predut Simona Cristina si Predut Marius Marinel – membri in biroul electoral al sectiei, infractiuni comise sub forma autoratului; Baba Constantina, presedinte sectie, si Dita Costinel Leontin, consilier local in cadrul CL Piatra Olt – acuzati de instigare; Coanda Nicolae, Florescu Marin, Rarita Ion, Trita Constanta – membri in biroul electoral al sectiei, acuzati de complicitate.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți