14.6 C
Slatina
vineri,25 aprilie,2025

Ultimele Articole

Caz socant la spitalul din Slatina. Medic acuzat pe nedrept

- Advertisement -

intamplarea a avut loc saptamana trecuta la Spitalul Judetean Slatina. Femeia in varsta de 37 de ani acuza dureri si s-a prezentat la spital, unde a fost examinata de medicul Hashemi Masoud. Acesta a diagnosticat-o cu fibromatoza uterina si a internat-o, urmand ca a doua zi sa ii faca o ecografie. Nu a mai apucat insa, pentru ca, in aceeasi zi, a fost bagata in operatie.
A venit medicul in graba si a zis: <>. Langa mine era colega mea de salon, care imi seamana. Ea trebuia sa faca intrerupere de sarcina, sustine Mariana, din orasul Bals. Abia la finalul interventiei, tanara s-a ingrozit cand a auzit o discutie intre medic si asistente, in care acesta le mentiona sa scrie in foaia de observatie ca s-a facut intrerupere de sarcina. Mai mult, dupa externare, Mariana s-a simtit rau, asa ca a mers la un alt ginecolog, care i-a dat vestea groaznica – nu va mai putea avea copii niciodata, titra in aceasta dimineata un cotidian central, stirea fiind preluata rapid si de televiziuni si alte publicatii.

Diagnosticul a fost foarte clar de la bun inceput!

Medicul acuzat, Masoud Hashemi, este seful sectiei Obstretica Ginecologie II, unul dintre putinii medici ai spitalului judetean care pana acum nu au fost implicati in vreun scandal cu acuzatii de malpraxis. Nascut in Iran, a facut facultatea in Romania si a ramas sa practice medicina aici, iar de aproximativ 7 ani lucreaza la spitalul din Slatina.
Am ramas socat cand au inceput sa ma sune prietenii si mi-au povestit ce scrie despre mine in ziare sau ce au vazut la televizor. Sincer, dupa primul telefon am crezut ca e o gluma proasta, dar pe urma nu-mi venea sa cred… Pacienta respectiva a avut de la bun inceput un diagnostic foarte clar – fibromatoza uterina hemoragica, si i s-a facut un chiuretaj pentru a stopa hemoragia, lucru care i s-a explicat foarte clar, fara ca dumneaei sa refuze aceasta interventie, a declarat medicul. Acesta a povestit ca pacienta respectiva, in varsta de 37 de ani, din Bals, s-a prezentat la spitalul judetean pe 20 ianuarie si, dupa ce a fost diagnosticata, a solicitat tratament in regim de internare de zi, motivand ca nu poate ramane in spital pentru ca are un copil mic acasa.
La momentul respectiv nu era o urgenta, se putea face internare de zi. I s-a administrat tratamentul, dupa care a plecat acasa. Pe 22 ianuarie, pacienta nu a venit dimineata la tratament, iar in jurul orei 12.00 a sunat si mi-a spus ca pierde foarte mult sange. I-am recomandat sa mearga la spitalul din Bals daca situatia este asa de grava cum o descrie, dar a spus ca nu vrea sa fie tratata acolo si ca poate ajunge fara probleme la Slatina. A ajuns la spital in jurul orei 14.00, pierdea sange cu cheaguri si i-am recomandat sa ramana internata in spital, sub tratament si supraveghere, pentru ca a doua zi sa facem o reevaluare, explicandu-i ca este posibil sa fie necesara efectuarea unui chiuretaj in scop hemostatic, pentru a opri sangerarea. A doua zi sangerarea persista, motiv pentru care am decis efectuarea chiuretajului hemostatic. in tot acest timp pacientei i s-a explicat tot ce i se face si pentru ce, fara ca dumneaei sa refuze vreun moment actul medical, a declarat medicul Masoud Hashemi.

Scandal pentru concediul medical

Medicul a mai povestit ca a doua zi dupa interventie starea pacientei era una buna, fara stari febrile sau sangerare, motiv pentru care a decis externarea, si banuieste ca nemultumirea pacientei a plecat de la numarul zilelor de concediu medical acordate.
Nu avea sens sa mai ramana internata din moment ce starea dumneaei de sanatate era buna, cu atat mai mult cu cat imi povestise ca are un copil mic acasa. I s-a facut externarea si, in afara zilelor de spitalizare, i s-au acordat inca 5 zile de concediu medical, cu posibilitatea prelungirii acestuia in cadrul ambulatoriului. A devenit foarte nemultumita dupa ce a vazut ca are doar 5 zile de concediu medical, a mers la conducerea spitalului si m-a acuzat ca nu i-am dat deloc concediu medical, lucru care s-a dovedit a fi neadevarat. Actele erau intocmite la spital, semnate si parafate, dar nu i se eliberasera inca pentru ca in adeverinta pe care dumneaei o adusese nu se specifica de cate zile de concediu medical beneficiase anterior. Dupa ce a adus toate documentele pe care legea ne obliga sa le solicitam, i s-a eliberat concediul medical. Am vazut ca era nemultumita, dar nu as fi crezut nici o secunda ca s-ar putea ajunge la asa ceva, sa fiu acuzat de asemenea tampenii… Practic meseria asta cu mult drag si din pasiune, locuiesc in Romania din 1986 si de aproximativ 7 ani sunt medic aici in Slatina, dar este pentru prima data cand ma confrunt cu o astfel de situatie, a spus medicul.

Andrei Iordache, managerul SJU Slatina, a declarat ca la nivelul spitalul s-a deschis o ancheta, precizand ca din datele de pana acum nu se poate discuta despre vreo culpa a medicului Masoud Hashemi.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți