Femeia a pierdut portofelul, in care se aflau actele de identitate, mai multe documente personale si o suma de bani, pe strada Libertatii. Norocul acesteia a fost ca un jandarm din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judetean Olt, care facea parte dintr-o patrula mixta de ordine publica si siguranta publica, a gasit portofelul pe trotuar.
Jandarmul a ridicat portofelul si a verificat continutul acestuia, constatand ca in interior se aflau actele de identitate ale proprietarei, o femeie de 31 de ani, domiciliata in municipiul Slatina, mai multe documente si carduri bancare, precum si suma de 682 lei. Dupa ce subofiterul de jandarmi a apelat telefonic sotul proprietarei, al carui numar de telefon era pe o carte de vizita ce se afla in portofel, femeia s-a prezentat si si-a recuperat bunurile pierdute. Aceasta a multumit jandarmului pentru gestul sau si pentru modul in care acesta si-a facut datoria, a declarat maiorul Emanuel Botan, purtatorul de cuvant al Inspectoratului de Politie Judetean Olt.
Portofel pierdut, gasit de un jandarm si restituit proprietarei
- Advertisement -
- Advertisement -