25.1 C
Slatina
duminică,14 septembrie,2025

Ultimele Articole

Peste 450 de amenzi aplicate de politisti, in trafic

- Advertisement -

Astfel, oamenii legii au constatat 10 infractiuni, dintre care 7 la regimul circulatiei rutiere si 3 de alta natura. in urma abaterilor depistate in trafic, au fost aplicate 455 sanctiuni contraventionale, prevazute de O.U.G. 195/2002 privind circulatia pe drumurile publice. De asemenea, ca si masura complementara, au fost retinute 25 permise de conducere, dintre care 12 pentru consum de alcool, 3 pentru viteza, 2 pentru depasire neregulamentara si 8 pentru alte abateri la regimul circulatiei rutiere.
in timpul actiunii, pe b-dul A.I. Cuza, politistii l-au depistat pe Alin I., de 28 ani, din localitate, care conducea un autoturism fara a poseda permis de conducere.
Potrivit oamenilor legii, acesta a prezentat la control o carte de identitate si un permis de conducere pe numele unui cetatean italian, insa fotografia din documentele mentionate apartineau cetateanului roman.
Acesta este cercetat pentru conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de catre o persoana care nu poseda permis de conducere, fals privind identitatea, uz de fals si infractiuni de fals in legatura cu acte emise de o autoritate competenta a unui stat strain.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți