26.4 C
Slatina
duminică,14 septembrie,2025

Ultimele Articole

Senatorul Mihai Nita, gasit incompatibil de ANI

- Advertisement -

Agentia Nationala de Integritate a constatat incalcarea regimului juridic al incompatibilitatilor de catre 22 deputati si 10 senatori, ca urmare a exercitarii simultane de functii si calitati, contrar prevederilor Legii 161/2003, potrivit carora calitatea de deputat si senator este incompatibila cu functiile de administrator, membru al consiliului de administratie sau cenzor la societatile comerciale, calitatea de comerciant persoana fizica, sau cu functia de reprezentant al statului in adunarile generale ale societatilor comerciale.
Printre cei 32 parlamentari se numara si senatorul de Olt Mihai Nita, care potrivit ANI se afla in stare de incompatibilitate incepand cu data de 19 decembrie 2008, intrucat detine, simultan, functia de senator si calitatea de administrator al S.C. BRANIT S.R.L.

Firma nu a functionat niciodata, uitasem de ea!

Contactat telefonic, senatorul oltean a declarat ca este vorba de o firma care nu a functionat niciodata.
in 2003, impreuna cu doi prieteni de-ai mei am infiintat aceasta firma, SC Branit SRL, cu obiect de activitate legat de morarit si panificatie. Aveam de gand sa facem o fabrica de paine si sa cumparam o moara, dar s-au intamplat mai multe lucruri, ne-am certat si n-am mai facut nimic. Firma aceea nu a functionat niciodata. Pe vremea cand eram director la spital stabilisem sa o desfiintam, chiar am facut o hartie de mana ca m-am retras din ea. Am crezut ca s-a rezolvat si am uitat de ea. Cum m-am retras din toate firmele ma puteam retrage si din asta care nu a functionat niciodata, dar credeam ca s-a rezolvat totul. Nu am lucrat, nu s-a desfasurat nici un fel de activitate, firma nu a functionat si chiar am uitat de ea, a spus Nita. Senatorul a mentionat ca a depus la dosarul de evaluare un punct de vedere in exercitarea dreptului la aparare, precizand ca nu crede ca se va ajunge la proces.
Eu cred ca nu se va deschide proces la inalta Curte de Casatie in cazul meu. Starea de incompatibilitate a fost sesizata de ANI si eu a trebuit sa fac o justificare, la inceput nici n-am stiut despre ce e vorba. Ulterior mi-am adus aminte si am dat o declaratie la ei ca sa lamuresc lucrurile. Odata ce firma nu a avut nici un fel de activitate si a fost suspendata, lucru care se vede din toate hartiile depuse la fisc, nu vad unde ar fi incompatibilitatea si de ce s-ar mai ajunge la proces, a spus Nita.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți