17.8 C
Slatina
vineri,11 iulie,2025

Ultimele Articole

Conacul boieresc de la Curtisoara, lasat in paragina de administratorii sai

- Advertisement -

Conacul boieresc din comuna Curtisoara si un teren de peste 7 hectare sunt lasate in paragina de actualii administratori ai proprietatii. Hotii au furat tot ce se putea fura, de la gardurile din lemn, acoperisurile si tiglele, pana la instalatia electrica zidita in peretii cladirii. Pe zi ce trece, monumentul istoric se degradeaza vazand cu ochii, desi fonduri pentru restaurarea lui s-ar putea gasi. Administratia locala recunoaste ca e neputincioasa in fata acestei situatii, fiindca nu poate interveni sub nicio forma, fiind vorba de proprietate privata.
Pe raza comunei Curtisoara se afla un conac boieresc ce a apartinut fostilor mosieri care au trait aici, in comuna, conac care dupa al Doilea Razboi Mondial a fost luat abuziv de comunisti, transformat in sediu CAP. in perioada respectiva arata destul de bine, pentru ca a avut o utilitate si a fost intretinut. Dupa Revolutie a fost si un sediu de societate agricola, dupa ce s-au desfiintat fostele CAP-uri, iar apoi, la ceva timp dupa ’89, nepotii fostilor mosieri care locuiesc in Elvetia au venit si au solicitat retrocedarea conacului, a avut loc si un proces pe care l-au castigat, si astfel ca au devenit proprietari pe cladire si 7,5 ha de teren aflat in zona conacului, povesteste primarul Cosmin Ungureanu.
Dupa castigarea procesului, in 2008, cele doua nepoate, Ileana Marian si Florance Marian s-au intors in Elvetia si au contractat o firma care urma sa se asigure de administrarea in bune conditii a proprietatii.
Acestea au plecat in Elvetia si au facut un contract de administrare cu Claudiu Postolache din Piatra-Olt, care urma sa se ocupe de intretinerea si repararea conacului, insa de atunci nimeni nu a mai dat pe la conac. A fost abandonat, mai multi cetateni rau-intentionati au luat de acolo cam tot ce s-a putut lua si valorifica, exact cum s-a intamplat cu fostele CAP-uri dupa ’89; au luat fier, lemn, caramida, tigle, gardurile le-au dezmembrat si le-au transformat in lemn de foc, pentru ca erau din lemn, si acum arata ca dupa un bombardament. E pacat de aceasta opera arhitecturala deosebita, pentru ca e si monument istoric si e un simbol al comunei si era bine daca cei care aveau responsabilitatea de a se ocupa de aceasta cladire ar fi facut si ceva in acest sens. Au existat oportunitati de atragere a fondurilor europene pentru restaurare, modernizare si refacere a monumentelor istorice, insa pana acum nu s-au accesat, mai spune edilul din Curtisoara.
Regretul primarului e ca daca nu se va interveni cat mai repede in restaurarea proprietatii, aceasta nu va mai putea fi adusa la forma initiala.
Conacul se afla pe punctul de a disparea daca nu se iau masuri urgente si nu se face ceva cu el. Cetatenii care locuiesc acolo in zona ne semnaleaza de foarte multe ori ca noaptea vin persoane si iau materiale pe care si le insusesc in mod abuziv, iar noi nu putem face nimic deoarece e proprietate privata si proprietarii aveau obligatia sa asigure paza acestui obiectiv, sa-l intretina si sa-l restaureze. S-ar fi dat o utilitate, ar fi fost transformat intr-un punct de atractie turistica sau o alta utilitate, insa cei care aveau aceasta obligatie nu au facut nimic pana acum. Poate de acum incolo, daca vor fi semnalati, vor lua masurile necesare pentru a pastra, conserva si restaura aceasta cladire deosebit de importanta, a conchis primarul Cosmin Ungureanu.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți