25 C
Slatina
vineri,11 iulie,2025

Ultimele Articole

Doi tineri au murit, dupa ce masina in care se aflau a cazut in raul Olt

- Advertisement -

Accidentul a avut loc vineri noaptea in jurul orei 00:30, in zona Statiei de Epurare Slatina. Potrivit politistilor, Simona Lixandroiu, o tanara de 20 de ani din Slatina, aflata la volanul unui autoturism Dacia SuperNova, nu a adaptat viteza la conditiile de carosabil umed, a pierdut controlul volanului si a intrat in coliziune cu parapetul de protectie al barajului, cazand in raul Olt. Fata a reusit sa se salveze la timp, ea iesind pe geam din autoturismul care se scufunda. in masina mai erau doi tineri, Cristian Nastasia, de 20 ani, din Teslui, care se afla pe scaunul din dreapta-fata, acesta fiind proprietarul autoturismului si iubitul fetei, si Cristi Andrei Marinescu, de 17 ani, tot din Teslui. Cei doi nu s-au putut salva si au murit inecati in apele Oltului. Un barbat aflat intamplator in zona a sunat imediat la 112 si a anuntat accidentul. La locul evenimentului au ajuns pompierii din Slatina care au reusit sa scoata autoturismul din apa, in el fiind gasit decedat tanarul de 19 ani. Cealalta victima a fost cautata mai multe ore, ea fiind scoasa din apa de scafandri de la ISU Mehedinti.
Echipajul SMURD a preluat-o pe tanara, constienta, agitata, prezentand tahicardie si excoriatii la membrele superioare, in zona mainilor. Pacienta a fost transportata la UPU Slatina. Concomitent au fost incepute operatiunile de cautare a celor doua persoane si autoturismului cazut in apa. Vehiculul a fost gasit, cu ajutorul accesoriilor din dotarea autospecialelor, rasturnat, la aproximativ sase metri de mal, adancimea apei fiind de peste 5 metri. in interiorul acestuia a fost gasit, din pacate, decedat, un barbat de 20 de ani, din comuna Teslui. Cea de-a doua persoana nu a fost gasita in masina avariata, pentru cautarea acesteia fiind solicitat sprijinul echipei de scafandri de la Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta Mehedinti. in jurul orei 08.00, salvatorii de la ISU Mehedinti au ajuns la locul evenimentului si au inceput actiunile de cautare. La ora 09.20, trupul neinsufletit al tanarului, in varsta de 17 ani, tot din comuna Teslui, a fost gasit de scafandri, a precizat plutonierul Alin Basasteanu, purtatorul de cuvant al ISU Olt.

Tanara aflata la volan, cercetata in libertate

Politistii au stabilit ca fata aflata la volan nu avea permis de conducere si nu consumase bauturi alcoolice. Din primele cercetari, s-a stabilit ca L. Simona, de 20 ani, din municipiul Slatina, in timp ce conducea un autoturism pe raza comunei Slatioara, fara a detine permis de conducere, nu a adaptat viteza la conditiile de carosabil umed, a pierdut controlul directiei de deplasare si a intrat in coliziune cu parapetul de protectie al barajului, cazand in raul Olt, a precizat comisarul sef Claudia Radu, purtatorul de cuvant al Inspectoratului de Politie Judetean Olt.
Cazul a fost preluat de un procuror care a decis ca tanara sa fie cercetata in stare de libertate pentru savarsirea infractiunilor de ucidere din culpa, vatamare corporala din culpa si conducere fara permis.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți