Admiterea la liceu va fi mai dificila pentru elevii de gimnaziu, chiar din acest an. Oficialii din Ministerul Educatiei au decis sa modifice conditiile de admitere, si au hotarat ca media generala obtinuta la Evaluarea Nationala sa conteze in proportie de 75% la calculul mediei de admitere la liceu, restul de 25% fiind acoperit de media generala de absolvire a claselor V-VIII.
Schimbarea nu e un lucru bun pentru elevii care dau examenul in aceasta vara, dat fiind ca experienta anilor trecuti arata ca la simularile organizate pentru Evaluarea Nationala, in Olt, elevii au luat note mici.
Potrivit informatiilor oficiale, media de admitere pe baza careia se realizeaza inscrierea in clasa a IX-a a absolventilor invatamantului gimnazial se calculeaza ca media ponderata intre media generala la Evaluarea Nationala sustinuta de absolventii clasei a VIII-a, care are o pondere de 75%, si media generala de absolvire a claselor V-VIII, care are o pondere de 25% in calculul mediei de admitere (pentru absolventii promotiilor 2011, 2012, 2013 si 2014).
Ca si in anii anteriori, inscrierea in clasa a IX-a, la invatamantul de zi, a absolventilor de gimnaziu (cu exceptia celor care candideaza pentru licee/clase pentru care se sustin probe de aptitudini, a celor care solicita inscrierea in invatamantul special si a celor care candideaza pe locurile speciale pentru romi) se face prin repartizare computerizata, in ordinea descrescatoare a mediilor de admitere, in baza optiunii candidatului pentru filiera, profilul, specializarea sau domeniul respectiv si in limita locurilor aprobate, prin planul de scolarizare, pentru unitatile scolare finantate de la bugetul de stat.
La nivelul judetului Olt, Evaluarea Nationala va fi sustinuta de aproape 3.500 de elevi inscrisi in clasa a VIII-a. Potrivit reprezentantilor Inspectoratului scolar Olt, elevii vor sustine testele in scolile in care au desfasurat cursurile, toate unitatile de invatamant fiind dotate cu sisteme de supraveghere audio si video.
Din acest an, media la Evaluarea Nationala va conta mai mult la admiterea la liceu
- Advertisement -
- Advertisement -