Procurorii Parchetului de pe langa Judecatoria Slatina au dispus punerea in miscare a actiunii penale si luarea masurii controlului judiciar fata de inculpatul Nedelea Constantin, fost primar al orasului Scornicesti, jud. Olt, pentru delapidare si abuz in serviciu.
in perioada 01.01.2012-29.06.2012, inculpatul Nedelea Constantin, in calitate de primar al orasului Scornicesti, a aprobat in mod nejustificat consumarea in cadrul institutiei a cantitatii de 7.205,558 litri combustibil, in valoare de 40 767,12 lei, depasind astfel cota lunara de 200 litri aprobata prin Hotararea Consiliului Local. Totodata, s-a retinut ca, in anul 2012, inculpatul a procedat la angajarea in cadrul Primariei Scornicesti a 9 persoane, pe durata determinata, cu incalcarea prevederilor Ordonantei de Urgenta a Guvernului nr. 34/2009 privind rectificarea bugetara pe anul 2009 si reglementarea unor masuri financiar-fiscale, intocmind contracte individuale de munca fara viza persoanelor insarcinate din cadrul Biroului Resurse Umane, precizeaza un comunicat de presa al Parchetului de pe langa Judecatoria Slatina.