Primarii localitatilor in care sunt blocuri ANL au declarat ca desi nu sunt persoane interesate de cumpararea locuintelor din aceste blocuri ori interesul manifestat a ramas numai la stadiul de intentie, in continuare numarul cererilor depuse de tineri pentru a primi locuinta cu chirie este ridicat.
Primarul municipiului Slatina, Minel Prina, a spus ca sunt peste 600 de solicitari de a primi locuinte cu chirie, fie dintre cele pentru tineri, fie locuinte sociale si una dintre solutiile identificate de administratia locala este acordarea unor suprafete de teren pe care tinerii sa isi construiasca locuinte.
Niciun apartament din blocurile ANL nu a fost vandut. Au fost cateva persoane interesate, dar nu s-a reusit vanzarea vreunei locuinte. Speram ca prin modificarile aparute la normele de acordare a creditelor pentru prima locuinta si prin modificarea preturilor, in functie de regiune, sa reusim sa convingem cat mai multe persoane sa cumpere locuintele. Solicitari de locuinte pentru tineri si locuinte sociale avem in continuare, sunt peste 600 de cereri. Pentru a rezolva in parte aceasta problema a locuintelor am identificat sapte loturi de teren in zona Satu Nou, pe care le vom parcela pentru a le da tinerilor sa-si construiasca locuinte, a declarat Minel Prina.
Alte peste 20 de loturi de teren, situate in diferite zone ale municipiului Slatina, ar putea fi date in urmatorii ani tinerilor care solicita terenuri pentru constructia de locuinte, a adaugat Prina. in Slatina sunt 254 de locuinte construite de ANL pentru tineri. O situatie similara este si la Caracal, unde de asemenea e nevoie de noi spatii locative pentru tineri. in acest oras este o diferenta mare, de ordinul zecilor de mii de lei, intre pretul unui apartament ANL si pretul apartamentelor puse in vanzare de cetatenii din localitate.
Avem 140 de locuinte in blocurile ANL si au fost cateva persoane care au spus ca au intentia de cumparare a locuintelor, dar nu a fost vandut vreun apartament. Chiriasii sustin ca sunt prea scumpe fata alte locuinte din oras. Avem insa foarte multe solicitari, peste 1.000, de locuinte sociale si locuinte pentru tineri, cu chirie. Pentru a rezolva problema locuintelor am depus documentatii si speram sa putem accesa fonduri sa construim blocuri noi, a afirmat primarul municipiului Caracal, Eduard Ciocazanu.
in orasul Bals problema numarului mare de solicitari de locuinte cu chirie va fi rezolvata in buna parte anul viitor, cand se vor finaliza doua blocuri de locuinte sociale, a precizat primarul Madalin Teodosescu. Interesati de a cumpara apartamentele din blocurile ANL, la nivel declarativ, au fost cativa chiriasi, dar atat. Avem 60 de locuinte in blocurile ANL si niciunul vandut. Cereri de a primi locuinte cu chirie si locuinte sociale avem in continuare, sunt peste 100 de solicitari, dar o parte vor fi solutionate anul viitor, odata cu finalizarea celor doua blocuri de locuinte sociale, cu 60 de apartamente, aflate acum in constructie, a spus Teodosescu.
si in orasul Scornicesti sunt blocuri ANL si la fel ca si in celelalte orase din judet toate apartamentele sunt ocupate de chiriasi, cu mentiunea ca in Scornicesti nu a existat vreo intentie a vreunui chirias de a cumpara respectivele locuinte, conform declaratiilor primarului Catalin Davidescu.
Niciun apartament ANL vandut, nicio solicitare a de a fi cumparat vreunul. Pentru a primi locuinte cu chirie mai avem solicitari. in prezent sunt depuse la primarie aproximativ 20 de cereri de locuinte pentru tineri, cu chirie, a declarat Catalin Davidescu.
in orasul Piatra-Olt singurele blocuri sunt cele ANL, cu 120 de apartamente si garsoniere asa ca pretul poate fi comparat numai cu cel al caselor, iar o casa cu teren de cateva sute de metri patrati poate fi cumparata la Piatra-Olt si cu o treime din pretul unui apartament ANL. Primarul orasului Piatra-Olt, Tudor Udrescu, a afirmat ca au fost cateva persoane interesate de cumpararea apartamentelor in care locuiesc in calitate de chiriasi. Avem 120 de unitati locative, garsoniere si apartamente cu doua si trei camere in blocurile ANL. Au fost trei sau patru persoane interesate sa le cumpere, dar au abandonat. Nu au aceste locuinte nici carte funciara si nu avem fonduri in buget pentru a face carti funciare pentru toate. Pentru Piatra-Olt pretul unui apartament in blocurile ANL e foarte mare fata de pretul locuintelor din localitate, a subliniat edilul Tudor Udrescu. Acesta a mentionat ca in prezent sunt aproximativ 40 de solicitari noi depuse de tineri care vor sa inchirieze locuinte in blocurile ANL.
in orasul Potcoava, cel mai mic din judet, este un singur bloc ANL, cu 24 de unitati locative si in urmatorii ani ar putea fi construite alte 60 de apartamente.
Avem un bloc ANL cu 24 de unitati locative, insa nu a fost inregistrata vreo cerere de cumparare. Pur si simplu sunt prea mari preturile pentru orasul Potcoava. Cereri de la tineri pentru a primi locuinta cu chirie avem permanent, nu foarte multe, avem si solicitari de locuinte sociale. Speram sa putem rezolva aceste probleme prin constructia a 60 de apartamente. Proiectul a fost depus si aprobat, dar anul acesta nu a primit finantare. S-a facut si licitatia pentru constructia blocului, dar deocamdata nu au fost alocate fondurile pentru inceperea lucarilor, speram sa fie alocate anul viitor, a declarat primarul orasului Potcoava, Emanuel Enachioaia.
Cele mai putine apartamente ANL sunt in Corabia. in acest oras, de la cetateni se poate achizitiona un apartament cu trei camere si la pretul de 50.000 – 60.000 lei, adica la aproape jumatate din pretul de vanzare al apartamentelor ANL. Din cele 20 de apartamente din blocul ANL, niciunul nu este vandut. A fost o solicitare de cumparare, insa preturile acestor locuinte sunt prea mari fata de puterea de cumparare a cetatenilor orasului. Cereri de locuinte pentru tineri sunt cateva, insa multe, peste 100, sunt pentru locuinte sociale, a precizat purtatorul de cuvant al Primariei Corabia, Dan Oltean.
Nici apartamentele din blocurile ANL din orasul Draganesti-Olt nu au cumparatori, in aceasta localitate apartamentele puse in vanzare de cetateni avand preturi chiar si trei ori mai mici fata de cele ale ANL. in Draganesti-Olt sunt 60 de apartamente ANL, iar la primarie nu fost depusa vreo solicitare de cumparare.
Programul de constructii de locuinte pentru tineri, destinate inchirierii, a fost lansat de ANL in 2001. Locuintele pentru tineri pot fi achizitionate de chiriasi, dupa o perioada de inchiriere de minimum un an. Valoarea de inlocuire care se utilizeaza in prezent la calcularea de catre autoritatile publice locale a pretului de vanzare a locuintelor este de 328 pe metru patrat, inclusiv TVA.
Agerpres
Nici o locuinta ANL nu a fost vanduta in judet
- Advertisement -
- Advertisement -