S-a actionat pe doua paliere – schimbarea modului de actiune in anumite situatii cu patrulele independente, dar si incheierea unor planuri de actiune cu Politia Romana si Jandarmeria, in ceea ce priveste actiunile de supraveghere pe care o sa le desfasuram in anumite zone ale municipiului pe schimbul 2 si mai ales pe timpul noptii, a declarat Adrian Pop, directorul Politiei Locale in cadrul sedintei Colegiului Prefectural.
Un punct sensibil sunt scolile din oras, si in aceasta privinta s-a luat masura extinderii supravegherii la mai multe unitati de invatamant.
Daca in anii anteriori aveam cele doua colegii nationale – Ion Minulescu si Radu Greceanu in supraveghere, anul acesta supraveghem si scolile Vlaicu Voda si Eugen Ionescu, in permanenta pe timpul afluirii si defluirii elevilor; nu am avut inregistrat niciun eveniment negativ in zona si in interiorul acestor scoli. S-a luat legatura cu conducerea acestor scoli, cu agentii de paza de acolo, ne-am asigurat ca stiu la cine sa apeleze si au numerele de telefon la care ne pot apela, astfel incat la orice problema sa ne poata sesiza, a mai spus Pop.
Ca cifre, pe parcursul lunii ianuarie au fost aplicate 329 sanctiuni contraventionale, din care 16 in domeniul ordinii publice, in valoare de 1.400 lei, 250 sanctiuni in domeniul rutier in valoare de 37.700 lei, iar pe HCL 490 s-au aplicat 63 sanctiuni in valoare de 13.025 lei.
santuri perimetrale in Padurea Strehareti
Un alt punct sensibil din oras este Padurea Strehareti, preferata de cei care obisnuiau sa fure de acolo material lemnos. Pentru a stopa fenomenul, conducerea Politiei Locale a luat in calcul mai multe variante.
Sub aspectul prevenirii furtului de lemn din zona padurii Strehareti, in luna ianuarie nu am mai avut niciun caz de furt. Aici beneficiem si de sprijinul Politiei Municipiului Slatina, avem in permanenta pe toate schimburile echipaje mixte in zona de jos a orasului, practic nu permitem niciunui cetatean care se deplaseaza cu atelaj cu tractiune animala sa intre in perimetrul padurii. Mai mult decat atat, cu echipajele noastre cu atributii in domeniul circulatiei pe drumurile publice practic sigilam zona de jos a orasului pe schimbul 1 si 2, nepermitand niciunui vehicul cu tractiune animala sa iasa din acest perimetru. Ne-am propus sa luam mai multe masuri, una din ele fiind paza sau darea in supraveghere catre Directia Silvica Olt, aspect care nu poate fi insa pus in practica, intrucat ne puteau asigura paza cu un singur padurar. Am mai propus la un moment dat ca in zonele in care materialul lemnos se sustrage in cantitati destul de mari sa fie efectuate santuri perimetrale. Noi am propus solutia asta, sa speram ca anul acesta o putem duce la capat, in sensul de a inconjura pe caile de acces si in zonele pe care s-ar putea reinfiinta cai de acces, niste santuri perimetrale care sa nu permita accesul in padure cu utilaje sau autovehicule. Se ia in calcul inclusiv contractarea unui serviciu de paza privata, care sa aiba si sprijinul nostru punctual in anumite situatii, a conchis Adrian Pop.
