Incidentul s-a petrecut pe 14 septembrie. Potrivit anchetatorilor, victima, cunoscuta in localitate ca fiind o impatimita a alcoolului, a mers la locuinta lui Razvan Constantin Paiu, unde se mai afla si Viorel Radulescu, de 45 de ani, din aceeasi localitate. Dupa ce au petrecut, se pare ca femeia a fost batuta si fortata sa intretina relatii sexuale. Ulterior, victima a fost gasita zacand pe o strada din Potcoava, in stare de inconstienta, cu multiple lovituri pe corp. Ea a fost transportata la Spitalul Judetean de Urgenta Slatina, ulterior fiind transferata la Spitalul nr. 1 Craiova, unde a decedat. in urma necropsiei s-a stabilit ca decesul a survenit ca urmare a loviturilor primite, cazul fiind preluat de procurorii Parchetului de pe langa Tribunalul Olt. Ancheta a fost finalizata zilele trecute iar procurorii au dispus trimiterea in judecata a celor doi barbati pentru savarsirea infractiunii de viol.