in acest scop, Executivul a aprobat o Ordonanta de urgenta pentru completarea OUG 83/2014 privind salarizarea personalului platit din fonduri publice in anul 2015, precum si alte masuri in domeniul cheltuielilor publice. in prezent, valorile financiare ale normelor de hrana si de echipament sunt mentinute la nivelul celor din luna iunie 2010, nefiind acordate la valorile actualizate cu evolutia indicelui preturilor de consum din perioada iunie 2010-iunie 2015. Noile reglementari stabilite astazi de Guvern vor fi puse in aplicare de catre institutiile din sectorul de aparare, ordine publica si securitate nationala, potrivit prevederilor OG nr. 26/1994 privind drepturile de hrana, in timp de pace, ale personalului din sectorul de aparare nationala, ordine publica si siguranta nationala, precum si OG nr. 51/1994 privind drepturile de echipament si materiale de resortul echipamentului, in timp de pace, ale personalului din sectorul de aparare nationala, ordine publica si siguranta nationala, precizeaza un comunicat de presa al Guvernului.
Aceeasi sursa mentioneaza ca in 2010, incepand cu 3 iulie, potrivit prevederilor Legii nr. 118/2010 privind unele masuri necesare in vederea restabilirii echilibrului bugetar, valorile financiare ale normelor de hrana si de echipament au fost diminuate cu 25%. in anii 2011 si 2012 au fost intreprinse demersuri legislative pentru revenirea la valorile financiare ale normelor de hrana si de echipament dinaintea intrarii in vigoare a Legii 118/2010, fara insa a se atinge nivelul avut in luna iunie 2010. Ulterior, in 2013 si 2014, prin acte normative referitoare la stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar, valorile financiare ale normelor de hrana si de echipament au ajuns la nivelul celor din luna iunie 2010, anterior diminuarii cu 25%.
Potrivit prevederilor OG nr. 26/1994 privind drepturile de hrana, in timp de pace, ale personalului din sectorul de aparare nationala, ordine publica si siguranta nationala, precum si OG nr. 51/1994 privind drepturile de echipament si materiale de resortul echipamentului, in timp de pace, ale personalului din sectorul de aparare nationala, ordine publica si siguranta nationala, valorile normelor de hrana si de echipament se actualizeaza periodic, in functie de indicii preturilor de consum publicati de Institutul National de Statistica.
Norma de hrana si de echipament, actualizate cu rata inflatiei
- Advertisement -
- Advertisement -