O razie de amploare a avut loc in noaptea de sambata spre duminica, in intervalul orar 22:00 – 05:00, in municipiul Slatina, orasele Bals, Scornicesti, Potcoava, Piatra Olt, precum si in comunele arondate, oamenii legii actionand pe linia prevenirii si combaterii faptelor la regimul circulatiei rutiere si a infractiunilor contra patrimoniului si persoanei. in misiune au fost implicati 53 de politisti cu atributii pe linie de ordine publica si rutiera de la Politia Olt, impreuna cu efective ale Jandarmeriei Olt. in urma celor 15 actiuni si controale efectuate, oamenii legii au constatat cinci infractiuni la regimul rutier si au fost prinsi cinci suspecti de savarsirea acestora. Pe linie rutiera, au fost retinute 20 permise de conducere, dintre care 13 pentru consum de alcool, trei pentru viteza, patru pentru alte abateri, si au fost retrase doua certificate de inmatriculare. Actiunile s-au soldat cu aplicarea a 63 de sanctiuni contraventionale, dintre care noua la Legea 61/1991 pentru sanctionarea faptelor de incalcare a unor norme de convietuire sociala, a ordinii si linistii publice, una la Legea 12/1990 privind protejarea populatiei impotriva unor activitati comerciale ilicite, 49 la OUG 195/2002 privind circulatia pe drumurile publice si patru la alte acte normative, a declarat comisarul sef Claudia Radu, purtatorul de cuvant al IPJ Olt.
Razie de amploare a politistilor, in judet
- Advertisement -
- Advertisement -