Cinci persoane au cazut in strada, iar numarul apelurilor la ambulanta a crescut cu 20%. Numarul solicitarilor a crescut cu peste 20% fata de o zi obisnuita. in ultimele 24 de ore (n.red. – duminica) am avut 150 de cazuri. Au fost cinci interventii de acordare a primului ajutor la persoane cazute in strada din cauza caniculei, doua dintre acestea fiind transportate cu ambulanta la Spitalul Slatina. S-au inregistrat si sase cazuri de lipotimii, insa cadrele medicale au stabilit ca aceste persoane nu au avut de suferit din aceeasi cauza. Pacientii au fost transportati la spital, ne-a declarat doctorul Marian Furtuna, purtatorul de cuvant al SJA Olt. Week-end-ul trecut, cadrele medicale au avut parte si de un caz mai deosebit. Sambata, un barbat de 35 de ani, din comuna Orlea, a fost gasit cazut pe strada. Era de foarte mult timp inconstient si unii cunoscuti ai acestuia le-au povestit celor de la Ambulanta ca barbatul obisnuia sa consume alcool. Pacientul a fost intubat de cadrele medicale si transportat la Spitalul Municipal Caracal, de unde a fost transferat la Spitalul Judetean de Slatina. Starea de sanatate a pacientului a ramas in continuare aceeasi, motiv pentru care medicii au decis duminica sa-l transfere la un spital din Bucuresti, a precizat medicul Furtuna. Barbatul a fost transportat cu ambulanta la Stadionul 1 Mai din Slatina, de unde a fost preluat de un elicopter SMURD si transferat la Spitalul Clinic de Urgenta Floreasca din Bucuresti.
Victima a caniculei, transferata cu elicopterul SMURD la un spital din Bucuresti
- Advertisement -
- Advertisement -