11.8 C
Slatina
vineri,19 septembrie,2025

Ultimele Articole

50 de cazuri de furt de energie electrica, depistate in august in Olt

- Advertisement -

Departamentul specializat din cadrul CEZ a organizat actiuni in colaborare cu organele de specialitate ale Politiei, pe linia prevenirii si combaterii caracterului infractional al faptelor de sustragere de energie electrica in judet, pe o perioada de 3 saptamani. in cadrul acestei actiuni au fost verificate 377 locuri de consum, din care 50 de cazuri au fost identificate ca nerespectand normele legale de consum. Din totalul cazurilor depistate, 19 foloseau instalatii clandestine in scopul racordarii directe la retea, iar in 30 dintre acestea a existat suspiciune de sustragere de energie electrica, de deteriorare, modificare sau blocare a functionarii echipamentului de masurare a energiei electrice. Este important de mentionat faptul ca in aceste cazuri sunt sesizate organele de urmarire penala competente, au precizat reprezentantii CEZ.
Subliniem cu aceasta ocazie necesitatea verificarii periodice a functionarii grupului de masurare a energiei electrice si informarea de urgenta a operatorului de distributie, prin canalele existente – numar unic de telefon 0251-929, adresa posta electronica cez_crc@cez.ro – in cazul in care se observa orice nereguli privind functionarea acestuia. Atragem atentia clientilor ca este necesara permiterea accesului pentru citirea sau verificarea contorului, conform legislatiei in vigoare, dar nu inainte de legitimarea persoanelor care solicita acest lucru.
Reamintim tuturor consumatorilor ca orice angajat al Grupului CEZ in Romania sau al colaboratorilor este obligat sa prezinte legitimatia de serviciu pentru a efectua servicii energetice, au mai spus reprezentantii companiei.
Totodata, incasarea facturilor de energie electrica si a oricarui alt tip de facturi pentru prestarea unui serviciu se face doar prin intermediul unitatilor bancare agreate, Posta Romana, sau prin intermediul punctelor de colectare agreate amplasate la comercianti, niciodata prin emiterea de facturi/chitante la domiciliul clientului.

- Advertisement -

Ultimele știri

Nu pierdeți