Inspectoratul scolar Judetean Bacau, in parteneriat cu Inspectoratul scolar Judetean Olt si Federatia Nationala a Asociatiilor de Parinti – invatamant Preuniversitar, a implementat proiectul Evaluare nationala la standarde europene!, care a avut ca obiectiv constituirea unui cadru eficient si durabil de dezvoltare si evaluare sistematica a procesului de formare a competentelor cheie la elevii din ciclul gimnazial, proiect care s-a incheiat pe 7 octombrie. Obiectivul principal al proiectului a fost reprezentat de dezvoltarea unui program integrat de pregatire suplimentara pentru examenele nationale, in masura sa pregateasca eficient elevii din ciclul gimnazial pentru a raspunde exigentelor testarilor nationale.
Programul Pregatire suplimentara si psihopedagogica pentru promovarea cu succes a examenelor nationale, dezvoltat in cadrul proiectului, si-a propus sa genereze efecte pozitive pentru 4.100 de elevi din invatamantul gimazial din Olt si Bacau, prin formarea atat a competentelor de baza – cu accent pe trunchiul comun din Curriculumul National, cat si pe consilierea si orientarea elevilor in vederea alegerii studiilor si a sprijinirii acestora in procesul de formare a competentelor cheie. Formarea acestor competente la elevi sunt gandite in a-i ajuta pe elevi sa obtina rezultate superioare la examenele nationale de la sfarsitul clasei a VIII-a, precum si la alte examene si concursuri scolare.
Pentru a-i mentine pe elevi in grupul tinta si a-i motiva sa participe la programul de educatie Pregatire suplimentara si psihopedagogica pentru promovarea cu succes a examenelor nationale ce au avut loc la final de clasa a VIII-a, au fost realizate activitati atractive care au imbinat invatarea cu educatia nonformala, in cadrul unor competitii care au pus accent pe realizarea unui progres in invatare. Castigatorii acestor competitii au fost 200 de elevi din toate cele 46 de scoli din proiect si au primit cate o tableta, ca rasplata pentru progresul inregistrat in cadrul programului de educatie Pregatire suplimentara si psihopedagogica pentru promovarea cu succes a examenelor nationale si a rezultatului obtinut la examenul de Evaluare Nationala clasa a VIII-a, a precizat Mirela Paraschiv, purtatorul de cuvant al ISJ Olt.